Scrisoare pentru Magdalena
Cel mai trist vânzător pe care-l ştiu eşti tu. Vinzi şi tot nu ai! Preţul ţi-e prea mic pentru nepreţuirea sufletului. Pe străzile cu praf nimeni nu îţi mai vede lacrimile de degetul acuzator întins împotriva-ţi. Paiele pe care ei ţi le văd în ochi sunt uscate şi galbene, durerea ta e verde. Pustiul tău, de nebănuit. Foamea ta de semnificaţie e adâncă precum marea sau oceanul. Şi ce-ai găsit? Ce-ai primit? De ce mai cauţi? De ce tot aşa?
O, nu! Nu te plac! Cred că voi ridica şi eu piatra de voi fi întrebată. Nu căuta la mine nimic! Nu îmi place ce ai ales, nici că te vinzi! În veci nu aş vorbi cu tine Magdaleno! Nu te-aş chema la o cafea! Cum nu ştii tu că banii nu pot să te cumpere nici să te compeneseze… Cum nu ştii tu că durerea ta cea mare ar fi întrecută de durerea altor femei ce stau acasă lângă copii şi nici nu bănuiesc nimic.
Magdaleno! Tu suferi şi provoci suferinţă, şi durerea ta tot nu trece, tot nu tace! Pustiul tău tot nu se umple. Tot singură rămâi. Asta e tot ce voiai! Un gram de iubire. Şi ei toţi ce-ţi sunt cumpărători vor ridica piatra. Dar tu ştii asta! Ştii ca şoaptele le sunt minciuni, vorbele vânt. Ştii că eşti mereu a doua, niciodată prima, nici singura.
De când mă ştiu te-am judecat Magdaleno! Indiferent ce chip ai purtat, te-am criticat aspru pentru cine eşti. Am închis ochii, mi-am acoperit urehile cu palmele larg deschise să nu îţi aud doina sufletului. Nu am vrut să îţi ştiu contextul. Nu ţi-am arătat nici un drum spre tămăduire. Ştiu că Cineva scria în nisip odată, şi te-au dus la El; nu te-a condamnat. Ne-a dat o lecţie uimitoare, toţi au pus piatra jos şi au plecat.
Uite, tac şi pun piatra jos, dar nu plec niciunde. Ai vrea să vorbim, Magdaleno?
imi place ideea pe care te duci, ideea magdalenei victime, neinetleasa, neintrebata, neiubita neajutata, dar nu cred ca ii cazu. uni se nasc sa moara, alti sa traiasca, iar unui sa fie victime.
as face o nota critica. nu sacada frazele. creaza impresia de pripeala, de graba, de o revolta in exprimare, o tensiune fizica mai degraba decat literara. parca te grabesti sa termini si sa pleci, parca strigi in timp ce scrii asta. oameni prin texte au mai mult nevoia sa cada pe o perna decat sa primeasca doua palmi si o cana cu apa.
totusi imi place ideea, si as zice ca o inteleg, dar e un pic de exces de zel.
Eu o cunosc pe “magdalena” despre care am scris, deci nu e exces de zel. Cat despre stilul meu… inca nu e vorba e literatura, e vorba de spunere a “ceva”, si asa spun eu, asa sunt eu, usor sacadata si revoltata cum spui. Multumesc oricum 🙂
frumos Crina.
Și eu cunosc, sau „am cunoscut” o MAGDALENA. Acum nici nu mai vinde, nici nu mai cumpără… de la oameni. De când Cristos i-a semnat în inimă iertarea, ea adună comori cerești.
Însă tot tace. Tace, fiindcă cei de lângă ea de ar afla că A FOST o Magdalena, tot se vor repezi să arunce în ea cu… pietre.
Aș mai spune despre ea, dar… mai bine TAC. Dar nu plec. Rămân lângă ea.
Ti-am tot citit posturile, Chrina si ma revigoreaza de fiecare data. N-am scris nici un comentariu pana acum, dar astazi m-ai provocat:
eseul tau poate concura multe predici expozitive si cred ca mai suntem inca multe ( ca sa raman in spiritul articolului tau ) care aruncam piatra … ramane sa meditam !
PS: in ceea ce priveste stilul sacadat, senzatia de pripeala si revolta din exprimare, sa nu uitam ca ele caracterizeaza opera unuia dintre cei mai mari si mai tradusi autori contemporani, Paulo Coelho – iar literatura acestui mileniu n-are cum sa fie altfel decat o “tensiune fizica” ( sau de orice fel ) care construieste sau defineste tensiunea literara … aviz amatorilor !
Coelho, dragul meu LeeDee, o fi el si revoltat, si tradus, si autor, da mare si artist nu e. cu indulgente il poti include intr-un club al scriitorilor, el mai degraba ar fi inclus intr-un esalon alturi de sydnei sheldon si scriitori de genu.
Lucuri ziditoate si folositoare am gasit pe aceasta pagina.
Va dorec mult succes in ceea ce v-ati propus.