“Spaţiu”
Aşa se zice tastei de “pauză” pe engleză, nu?
Câtă nevoie avem de spaţiu!!! Spaţiu să trăim, să umblăm, să ne refugiem,în care să râdem, să cântăm şi să împărţim cuvinte. Spaţiu în care să nu ne mai ştim găsi atunci când vrem să pierdem câteva clipe pentru odihnă. Tot mai mici devin spaţiile de acest fel, spaţii în care să ne fi luat o pauză de la îndatoriri.
Îmi amintesc perfect un moment în care o prietenă s-a oferit să stea cu copiii ca să pot ieşi cu iubitul meu soţ undeva. Pe atunci Natalia era bebeluş, Raissa mică, cine are copii doar poate înţelege contextul. Am mers la Multiplex, şi am cumpărat bilete la primul film care urma. Nu mă interesa nici cum se numeşte, nici ce genul. Ce conta era să stau lângă cel mai drag, să mâncăm popcorn şi pe ecranul uriaş să ruleze ceva, iar de NICĂIERI să nu se audă plânset de copil. Nu mai ştiu despe film decât că a fost printre cele mai relaxante văzute. (azi, când mai stă cu copiii, aleg cu atenţie filmul şi … cumpăr nachos cu sos de brânză).
Momentele acestea ale deconectării de cotidian sunt vitale. Fiecare persoană are nevoie ca în mod constant să aibă timp în care să fie singură, să delimiteze spaţiul dintre el şi ceilaţi cu graniţe clare. Fiecare cuplu are nevoie să mai iasă în doi, aşa ca înainte de căsătorie, fie că acasă familia mai numără sau nu membri. Iar aceste spaţii nu ni se dau pur şi simplu. Trebuie să ni le organizăm, să le regizăm iar apoi să le savurăm. Pentru a avea “spaţiu” trebuie să punem “pauză”.
Să ne oprim pur şi simplu şi să ne încărcăm bateriile. Dacă nu, ajungem surmenaţi şi stresaţi, irascibili, gata să ne spargem în mii de bucăţi. Şi atunci, cine ne va culege?!