De toate

Tãcerea nemulţumiţilor

… nu aduce nimic bun. Nici nu știu ce o motivează, laşitatea? Complacerea? Resemnarea? Teama de a vorbi degeaba? Nu știu. Cert este însă, că prea puține nemulțumiri se pot rezolva tãcând. Cãci dacã s-ar putea astfel, ar trece de la sine, nu?

Sunt lucruri pe care se remediază doar verbalizând, rostind, exprimând. Indiferent ce e în inima ta, teamă, neîncredere, revoltă … E nevoie de  curajul rostirii.

Se prea poate că deși exprimate, unele lucruri care te nemulțumesc, ramân așa, pentru că nimeni nu e dispus să schimbe ceva. (Ah, schimbarea!  Cum o știm programa pentru alții și cum o refuzăm în ceea ce ne privește…)
Dar nemulțumirea? Nemulţumirea trebuie depașită. Într-un fel sau altul.

Pe lângă faptul că împiedică performanța, mai ți-apasă și inima! Mai stã și între tine și ceilalți ca un zid. Te copleșește, te transformă într-un pesimist, îți schimbă optica și-ți modelează universul. Și nu în forma cea mai bună.
Eu zic să o depășim, să o înfruntăm, să discutam despre ea cu dorința de a crede jumătatea plină a paharului.

Un spirit mulțumitor face mai mult bine decât toate motivele întemeiate de a rămâne critic.

Comments

comments