– Mai dă-mi te rog cinci minute! îmi cere dimineața copilul cel mic, necăjit de ora de trezire. Și pe acelea le simte ca fiind
Ca o bătălie ni-s câteodată zilele. O luptă crâncenă în care dăm tot, și o idee mai mult, pentru a ieși cu fruntea sus. Ne-avântăm
Când ploua afară, ne adăposteam în scara blocului. Eram copil, și pe atunci grupurile existau în lumea reală, știam ce e jocul și cearta când se-aprindeau obrajii
Ştiu! Cel mai la-ndemână ar fi să pun laptopul de-o parte şi să nu mai scriu, în fond e târziu de tot. Şi e exact
Nu există nu citesc pentru că nu îmi place, la fel cum nu există nu mănânc pentru că nu îmi place să mănânc. Lectura este
Deloc ușor de vorbit pe tema dată, mai ales că postura din care privesc situația e a părintelui-profesor, deci, cumva implicat în sistemul despre care
Peste tot inimioare, de pluș, de ciocolată, de porțelan… flori la suprapreț și ursuleți la promoție. Se vinde o dragoste comercială, o îndrăgostire care se exprimă strident
Nu ştiu cum, dar mi s-a sălbăticit timpul. Nu ne mai înţelegem de nici o culoare. Eu îl rog să fie blând, el îmi pendulează
În filmele americanilor am văzut prima oară ideea de a-ţi îngropa amintirile pentru a le regăsi peste ani aşa cum le-ai lăsat. Avea doza-i de