Ne jucăm uneori cu lucruri serioase. Fie dintr-o înțelegere greșită, fie din nepăsare credem că putem îmblânzi orice situație cu un zâmbet și luăm cu ușurință lucruri importante, fără a ști că astfel ne putem răni sau le putem distruge. Și inevitabil pierdem. Ne dăm însă seama prea târziu, le căutăm vrând să ne putem întoarce în timp, pentru a proceda corect. Ce gând zadarnic….

Cel mai des ne jucăm cu timpul. Îl ignorăm, sau încercăm să-i înfrângem ticăitul într-o grabă de a recupera secunde presărate fără rost cine mai știe pe unde. Îl irosim ca și cum ne-ar aparține, iar apoi, ca deșteptați din somn ne cuprinde graba sau, înfrânți, resemnarea.

Alteori facem din sufletele celoralți jucării și le ținem în mâini, apoi le uităm o vreme, fără să știm că putem produce răni. Nu ne gândim că tăcerea și indiferența dor precum trădarea, că oamenii au valoare. Uneori nu îi vedem de eul nostru. Fără intenție, ne jucăm cu sentimentele celorlalți. Se întâmplă așa, din neatenție.

Oare mai traim frumos? Mai știm cum se face? Nu suntem prea absorbiți de noi înșine? De dreptatea noastră, de ce ni se cuvine? Trăim, sau imitam? Poate fără să știm ne jucăm cu lucruri serioase, ne mulțumim cu puțin…

Comments

comments