tu nu eşti lup!
(joacă, râs, îi declar: )
– Vai dulce eşti! Cred că o să te mănânc!
– Cum să mă mănânci, că tu nu eşti lupul cel rău ?! Tu eşti mama!
(joacă, râs, îi declar: )
– Vai dulce eşti! Cred că o să te mănânc!
– Cum să mă mănânci, că tu nu eşti lupul cel rău ?! Tu eşti mama!
lucruri trăznite spun, uneori, copiii noștri.
Ne vine a spune: dacă sunt mici, nu pot gândi ca „oamenii mari”. Ne înșelăm amarnic!
Uneori, sau de cele mai multe ori, răspunsurile lor ne lasă ca la dentinst. Nu?
Frumos!