Ah, cât de răcoritoare poate fi umbra unui nuc!!!  Nu mai simți gradele alarmante din termometre, doar așa puțină căldură, cât să fie o vară decentă. Ieșind în stradă însă, te simți cuprins de o altă realitate, parcă desprinsă din opera lui Mircea Eliade. Plus foșnetul delicat al frunzelor te trimite cu gândul la liniștea concediului, la odihnă și relaxare. Umbra nucului din curte n-aș schimba-o decât cu niște valuri și puțin nisip…

Și uite cum vara aceasta m-a lămurit să-mi pun obligatoriu un astfel de arbore  în grădina mea (căreia până să-mi fie gata casa îi tot realizez și completez designul). Un singur păcat are și nucul. În anotimpurile în care umbra nu este necesară face foarte multă mizerie. La o adică  frunzele care oferă răcoare vara, toamna se predau  vântului și se aștern pe jos. Dar nu toate odată, așa că strângerea lor devine o constantă până la primii fulgi. Și uneori, vântul răzbate ironic tocmai când ai strâns și ultima frunză, făcând tot efortul tău invizibil.

Ce contează însă atât inconvenient?! Răcoarea pe care o oferă în rest face să merite tot deranjul.

(Ps. La umbra nucului se poate învăța, pe crengile lui se poate citi, iar nucile sunt atât de bune în prăjituri! )

Comments

comments