Ştiu! Cel mai la-ndemână ar fi să pun laptopul de-o parte şi să nu mai scriu, în  fond e târziu de tot. Şi e exact ce am făcut ieri, alaltăieri şi tot am izbutit să o adun. E aşa un sezon, îmi spun. un timp de aglomerare a tuturor lucrurilor în programul strâmt al zilelor.

Majoritatea oamenilor  pe care îi întâlnesc se declară osteniţi, şi trag cu coada ochiului spre Sărbători. Pe restul, nu-i mai întâlnesc, dar i-aud la telefon stresaţi şi mai ales foarte ocupaţi.

Şi cred că aici e problema. Oboseala pe care o avem se datorează în mică parte nesomnului; ea ţine de fapt de gestionarea timpului: o generozitate a împărţirii acestuia până ne e plin cu de toate.

Muncim prea mult şi râdem prea puţin. Ar trebui poate să învăţăm de la copii să nu lăsăm să treacă o zi fără a ne relaxa după cum ne place şi după cum avem nevoie. Fetele mele s-au trezit toată săptămâna trecută (singure!) cu jumătate de oră mai devreme să se poată juca cu păpuşile primite de Natalia la ziua ei. Peste zi nu puteau din cauza rutinei din zilele de şcoală.

Cred, aşadar, că oboseala ne ajunge acolo unde ne petrecem cel mai mult timp. Şi mă gândesc că poate fi depăşită prin restructurarea timpului, şi eliminarea lucrurilor provizorii din lista priorităţilor. Bine, admit. Şi somnul ajută. Astfel, închei aici rândurile acestea, obosite şi ele, şi o las pe mai încolo. Poate pe atunci când voi fi reuşit să mă trezesc mai devreme pentru a mă odihni.

Comments

comments