Marți. Vacanță. Ore planificate altminteri decât în rutina obișnuită. Timp plin. Oameni, consum de suflet. Trăiri multe îngrămădite nesortat, suprapuse, amestecate…

După-amiaza târziu, acasă, găsește pe masă un buchet de flori, și-un bilețel de dragoste de la el. Zâmbește încântată: îi place să primească flori. Îl sună:

-Ce ai făcut? insinuând, fără să creadă vreo clipă, că florile ar fi plata pentru vreo vină.

-Ai găsit? Îți place? Vezi, de data asta m-am gândit din timp.

-Din timp? Dar cu ce ocazie? …. (pauză de efect la celălalt capăt al firului, vorba ‘ceea) 

Apoi, tot ea: Aaa, da, Valentine’s!

Și după tăcerea lui mirată și hohotul ei de râs, au venit, cuminți, aprecierile de rigoare, și mulțumirea că el e atât de atent, atât de deosebit, închide telefonul și-și duce seara cu gând că, în acest an, i-a luat de Valentine’s flori înainte cu o zi. Mâine-i voi lua și eu ceva…

Târziu, deschizând laptopul pentru a trimite un mail, vede data: 14 februarie. Își întreabă copilul care citește liniștit alături:

-Azi e 14? Azi e Valentine’s?

Și apoi începe să râdă iar. Își strigă soțul, ajuns și el acasă, la capăt de zi, spunându-i tradiționalul import de sezon: Happy Valentine’s, dragă! și se amuză la gândul că a crezut toată ziua că alta e data din calendar. 

Apoi își amintește de începutul poveștii lor: cu creionări intense și planuri mărețe pentru această dată, cu nevoia de a puncta o celebrare în calendar, cu poze justificative postate pe rețele de socializare. Iubirea s-a maturizat: E majoră deja, e mai profundă, nu se hrănește cu flori, deși se bucură mereu de ele.

Cred că, dacă la început iubirea solicită gesturi mărețe, în timp, se dovedește prin gesturi mici, de zi cu zi. Devine spectaculoasă prin normalitatea ei.

Îi va cumpăra ceva de Dragobete. Sau pentru mai târziu. Se gândește din timp. E februarie: o lună numai bună să iubești, și să fii iubit. O lună ca toate celelalte, deci.

Photo by Jamez Picard 

Comments

comments