Viața fără telefon mobil. Ziua întâi
Da, s-a furat! Din geanta închisă, în piață. Și-apoi? Și-apoi am blocat cartela și cam atât. Îmi regret teribil agenda telefonică și imprudența de a nu fi salvat o copie în calculator … În rest, cred că aș putea trăi fără telefonul mobil. În fond, așa am crescut, vorbind scurt la telefonul fix după ce învârteam rotița pentru a forma numerele prietenilor, numere pe care le știam pe din afară deja. Amintiri, amintiri …
Cum arată prezentul fără telefon mobil?! Atât de liniștitor încât mai că mă simt vinovată că drag chiulul din vacarm și stres. Nimeni nu mă poate suna, nici o urgență nu mă ajunge. Sunt mult mai stăpână pe timpul meu, toate lucrurile așteaptă după cum le-am programat. Nici dispoziția nu mi-e alterată în funcție de alții, poate mai nemulțumiți, mai stresați, mai grăbiți ca mine. Și nu-i cine să mă ia la întrebări ( că unde sunt, când ajung, dacă am terminat sau nu X lucru).
În zori e mai greu. Aveam vreo patru alarme doar pentru trezire, fără ele adorm cu emoții seara. Apoi i-am simțit lipsa pe post de ceas. De când cu ele, m-am dezvățat de purtatul ceasului pe mână, așa că azi mi-a părut că și timpul îmi este mai blând. În magazine, sună telefoane în jur, eu stau liniștită; în trafic, alții vorbesc la volan, eu- fără tentații în domeniu.
Spre seară mi se face dor să aud o voce prietenească. Aha! Deci telefonul poate fi vină pentru toată lipsa de timp fizic față de prietenii mei. În calitate de intermediar facilitează schimbul de informații dar ne lasă mai săraci în relații. Îmi amintesc de o prietenă pe care am dobândit-o atunci, în etapa ante-telefon mobil, în seri lungi de discuții, uneori pe o bancă-n stația de tramvai, alteori în parc, vorbind față în față. Pe atunci era necesar să ieși din casă pentru a relata o întâmplare, pentru a cere o părere. Acum e de-ajuns să apeși pe un buton și … gata!
Parcă ne era mai bine înainte de telefonul mobil …
Dar, tot acest elogiu e doar gustul bun al zilei de azi, mâine probabil îi voi găsi un înlocuitor mai smart vechiului meu telefon. Sau poate voi mai avea o zi de răgaz …
Eu nu am telefon mobil. N-am avut niciodata si nici nu-mi doresc sa am vreodata. Probabil ca eu sunt ala 1% din Romania care nu-mi place sa vorbesc la telefon. Iar viata mea este foarte frumoasa ! 🙂
Cred! E mult mai simplu fara telefon, cu el deprinzi un soi de dependenţă de care e greu să te dezveţi.