Patriotism ?
De 1 Decembrie mulți devin peste noapte patrioți: stegulețe și postări tricolore împânzesc rețelele sociale, dar oare la asta se rezumă iubirea de neam?
În mod paradoxal, în loc să ne unească, acest cuvânt a ajuns să ne fragmenteze ca popor. Ni-l colorăm politic și dacă nuanța votată de vecinul nostru nu seamănă cu votul propriu, declarăm că nu-și iubește țara, că e mai dornic de stelele continentale, decât de binele țării. Vorbind aceeași limbă, ne divizăm în dialecte pe care refuzăm să le înțelegem, tocmai pentru că e mai simplu să construim un discurs anti ceva, decât pentru.
Românii sunt ospitalieri – e o concluzie a altor neamuri care ajung să ne cunoască. Primirea de oaspeți, în cultura noastră, are iz de sărbătoare, poate derivată din biblicul unii, fără să știe, au găzduit îngeri. Mulți dintre confrații români sunt generoși și buni, gata să ajute ducând la școală și copilul vecinilor, împărțind oala cu sarmale, sau friptura și cu cel care poate n-a gătit în ziua respectivă.
Astfel, dacă patriotismul, declarat azi, nu-l poate suporta la masă pe cel care gândește diferit de tine, nu e patriotism. Dacă stegulețul pus la story, are o singură culoare, nu-ți reprezintă țara. Dacă prin acest slogan afișat, te simți mai român decât aproapele tău, dă-mi voie să spun că nu ești. Substantivul nu are grade de comparație!
Patriotismul nu e culoare electorală, nu e nici opinie politică, nici declarație publică. E bunul simț cu care trăiești de mâine în colo, respectând legile țării tale, fără a încerca să găsești scurtături. Patriotism e ceea ce faci, nu ce zici. Cam la fel ca în dreptul caracterului.
La mulți ani, români dragi! Fiți patrioți ca stil de viață!
Sursa foto, aici.
