"Mioritice"

130 RON

După introducerea zilelor neplătite, statul ne oferă ceva bănuţi, la sfârşit de an, în decembrie când majoritatea sunt în concedii, de cheltuit şi dovedit cu factură fiscală, pentru cărţi. Frumos din partea lor; nu voi face nici un comentariu despre paritatea  100  euro / ron în cazul de faţă. Personal, din cei 130 RON mi-am cumpărat seria lui C.S. Lewis, Cronicile din Narna, pe care demult le ochisem la librăria Humanitas, şi de care mă bucur cel mai tare. Apoi am mai luat ceva ediţii mai noi ale unor cărţi din bibliotecă, şi gata suta mea şi treizeci Ron. Mâine predau factura şi gata, afacerea e încheiată.

Deşi merg destul de des pe la librărie, azi am văzut mai mulţi clienţi ca oricând. Se cumpăra în valoare de 130 Ron, sau ceva peste ( au spus că nu avem voie mai puţin, mai mult, nici o problemă, că buzunarul propriu suportă). Deci, sfârşit de an cu literatură şi vânzări bune şi în alte părţi decât la hypermarketuri. Mai ştii că n-o fi adevărată superstiţia care spune că vei face tot anul următor ce faci la sfârşit de an ?! Îmi pregătesc de pe acum o bibliotecă mare  la casă, numai azi am achiziţionat din bani publici 10 tomuri…

Comments

comments