+ 1
Hai că mai socotesc, deși profesia și structura sufletească mă determină să creez rime, din când în când trebuie să mă opresc și să calculez. Acum adun. Ce anume? Bucurii răsfirate prin ani, zâmbete împrăștiate prin zile. Mai deunăzi scădeam. Făceam strigarea clipelor petrecute în compania prietenilor și-mi ieșeau parcă mai puține. Și oglinda arăta atât de elocvent vina că nici nu mai număr în direcția respectivă nimic.
Fie mai mulți și ei, anii. Din când în când, odată la 12 luni mă opresc și-i adun. Apoi ridic o sprânceană și-mi spun că deja e serioasă gluma și așa ar trebui să fiu și eu. De-acu încolo …