Alfabet

B, Beni!

De când am decis să-mi scriu alfabetul (acel cuvânt reprezentativ mie pentru fiecare literă ) singura certitudine era litera B, în rest trebuie să meditez, să aleg.

B al meu e – indiscutabil – Beni! El e iubire, grijă, protecție, e minunea de-alături de-atâția ani (7 de căsătorie + încă vreo 3 de relație, face un deceniu de farmec). B. este dovada vie că realitatea poate bate basmul, că se poate trăi fericiți până la adânci bătrâneți! Că, da! După ce te căsătorești totul se schimbă, dar nu așa cum se tem mulți ci ÎN MAI BINE!

Beni meu e cel mai bun, mai calm, mai înțelept om care există. Cel mai priceput, cel mai frumos, cel mai de încredere în orice domeniu. Seara, când se întoarce de la serviciu, e de-ajuns să intre în încăpere și se luminează totul! Și fetele-i și sar în brațe, iar el devine pe loc prințul lor jucându-se de-a balul, și ele pe rând sunt Cenușărese, sau Aurore, sau Belle … Sau mâță, tupu, ș-alte jocuri numai de ei trei jucate -inventate și regizate de fiică-mea cea mare. E cu siguranță cel mai bun tată din câți pot fi! Ș-apoi îmi citește toate cărțile împrumutate de la Bibliotecă (adesea chiar de el), și-i iubesc enorm această calitate! Și când eu am termene limită, și cad pradă stresului, el e lângă mine, ajutându-mă, încurajându-mă, iubindu-mă necondiționat!

B. al meu transformă orice lucru mic într-o poezie, cotidianul devine o aventură, și-n atâta vreme cu el nu am reușit niciodată să ne plictisim, ori să nu avem ce vorbi. Nu am avut timp!

Cuvintele pălesc pe lângă el, infidele în a-l cuprinde, căci înălțimea lui nu e doar fizică. Raissa întreba odată ”Mama, tu de unde ai știut înainte de a te căsători că tata îți va aduce flori ?” N-am știut atunci, decât că mă iubește, că-l iubesc, și că nu se teme de greu; dar așa face! Mi-aduce flori și ciocolată fără ocazii speciale! Fetele noastre au decis: vor un soț cum am eu! Foarte bine! B. e cel mai bun în orice domeniu!

B. e Beni! Iar Beni e iubire, grijă, protecție, bărbat adevărat, responsabil, capabil și MINUNAT! Sunt onorată să-mi fie soț, îl admir și-l ador!

Comments

comments