MULTUMESC!
(Am observat că persoanele publice când sunt premiate obișnuiesc să mulțumească unuia sau altuia, majoritatea lui Dumnezeu şi familiilor. După o săptămână întreagă când cuvântul mulţumire a fost pe buzele apropiaţilor mei, şi primind încă o zi…) Mulţumesc şi eu, pentru ….
… lucruri şi oameni. Sau oameni şi lucruri probabil ar fi mai potrivit. Dar pentru circumstanţe? Şi pentru ele! La o analiză exigentă nici una din categoriile de mai sus nu este fără cusur. Şi lucrurile ar putea fi mai bune şi oamenii mai mulţi şi circumstanţele mai potrivite. Însă mulţumesc pentru ele deoarece imperfecte mi se oferă mie, un alt om imperfect. Le iau ca dar, imens favor nemeritat, le preţuiesc aşa cum sunt şi nu mai privesc cu jind la mai multul nimănui, sunt mulţumită pentru ce am eu, şi acest al meu nu e deloc puţin. Pentru timpul prezent, pentru lucrurile pe care le ştiu, pentru planurile pe care le fac, pentru ce nu înţeleg, pentru ce nu pot, pentru ce nu am… Şi pentru plusurile ce mă completează şi minusurile care îmi complică viaţa. Mulţumesc pentru vorbe, şi pentru tăceri. Pentru fapte şi intenţii, pentru omisiuni şi greşeli. Pentru atitudini, contraziceri şi aprecieri; chiar şi pentru trădări, pot să mulţumesc. Pentru ce am pierdut, pentru ce am stricat, pentru ce am găsit, şi ce poate voi repara… pentru ca prietenii nu pot rămâne doar amintiri… Multumesc ….
cu placere 🙂
hahaha! te simţi vizat? 😛
poate nu se simte vizat dar e frumos sa spui “cu placere”… 🙂 are acelasi efect ca si cuvantul spus de tine 🙂
:)) bine, fie! 🙂
Ceea ce spui atinge o coarda mai mult sau mai putin sensibila ! Pentru ca ma scol dimineata grabita sa-mi pregatesc familia pentru o noua zi si nu mai termin de pregatit pana seara si sunt obosita, stoarsa din cauza rutinei si … nemultumita ! Totusi ( slava Domnului pentru har ! ) imi amintesc sa multumesc “macar” pentru plamanii mei care mai pot respira, pentru inima mea care mai poate pulsa, pentru ca ne-am intors sanatosi acasa ( chiar daca nu am realizat lucruri epocale … ) … Si ce banale par motivele astea “ESENTIALE”, de fapt !
Dar stii ca sunt din ce in ce mai multi cei care considera ca a spune “multumesc” a devenit desuet si esti privit cu compasiune, ca fiind cumva “handicapat” atunci cand multumesti ca ai primit bine restul, ca subalternii si-au terminat treaba la timp si bine ( ce rost are, ca doar ii platesti ? ), ca sotul a dus gunoiul ( chiar daca e “jobul” lui ? ) ?