Mulțumiri abstracte
Sunt mulțumitoare că
– deși nu mă șochează noutatea sau conținutul a ce se spune, există o Esență imposibil de tăgăduit care mă prinde într-un fel sau altul.( de obicei altul- și nu vin degeaba)
– deși nu-mi ajunge niciodată timpul, trăiesc într-o zi cât alții în zece
– deși nu sunt o persoană matinală reușesc să mă trezesc fresh în zori de zile lungi (ultima care adoarme, prima care se trezește )
– deși persoanele care-mi consumă minutele incluse în abonament sunt mereu altele, nu sunt niciodată solitară
-deși sunt atât de directă, oamenii tot vor să-mi audă părerea
– deși sunt atât de inconsecventă, Cineva acolo sus mă iubește tare!
Da, da! Sunt de-a dreptul mulțumitoare!
nu cred in fericire/bucurie ca rezultat ci doar ca stare.
Dar în mulțumire crezi? Că eu despre aia spuneam! 😛
Nici nu am folosit alte cuvinte!
si cred ca ii gresit sa legi multumirea ta, de lucruri derizorii precum: altii
Discutabil procentul în care se întrepătrund termenii, sigur nu este de 100 % – cel putin nu pentru mine.
Cât despre alții… nimeni nu-și leagă nimic de ei în mod intenționat. Prin simpla lor coexistență ne determină într-un fel sau altul și devenirea – alte lungi discuții filosofice- de ce să nu îmi determine și mulțumirea, prea des mi-au determinat indispoziția.
Eu spuneam doar de ce sunt mulțumitoare: de El, de mine, de ceilalți …
stiu, dar le cam vad intrepatrunse. delimitez greu multumit de fericit, pentru ca mi se par conditii necesare unul pentru celalalt.