Sărbătoarea Lui Hristos.
M-am întrebat zilele acestea, ce anume transformă o zi fericită în sărbătoare. Răspunsul găsit a fost că e vorba de semnificația evenimentului în sine, nu de starea noastră de bine. Că sărbătorile ne pot găsi fericiți sau nu, dar ele nu vor înceta să existe doar pentru că, într-o împrejurare sau alta noi nu eram pregătiți să sărbătorim. Prea mult mutăm accentul pe noi, când de fapt sărbătorile vorbesc despre alte persoane ori evenimente mult mai mărețe decât ființa noastră.
Crăciunul e sărbătoarea lui Hristos! Modestia prin care El ni s-a dat contrastează fastul de azi. Simplitatea venirii Lui în lume mă provoacă să-mi analizez și să-mi simplific cotidianul. S-a născut din iubire și în fața acestei realități nu am cum să rămân la fel. Aș vrea să procedez asemeni magilor, să-L caut până-L voi găsi! Chiar dacă după atâția ani mi s-ar părea mai potrivit să fie în palat, să nu mi se pară prea lung drumul până la grajd. Și mai ales, să nu mă opresc din a-L căuta nici atunci când se ascunde steaua și mă aflu în locul unde după știința mea ar fi El. Să nu mimez că l-am găsit, că aș rămâne cu suflet gol și daruri în mână.
Prea mult joc de rol pe scenă! Sărbătoarea Nașterii Sale e atunci când, indiferent cum te simți, Îl afli și te închini Lui. Orice altă jumătate de măsură e prea puțin. Sărbători fericite, vă doresc! Iar dacă nu reușiți, sărbătoriți cât de bine puteți. E vorba despre Hristos, nu bunăstarea noastră!
(fotografie @Sidonia Pavel)