Am observat ceva interesant lumina şi umbra veşnic se succed, ordonat, linear, fără de explicaţii sau scuze. Aşa e în partea fizică a existenţei, aşa e în cea socială, aşa e peste tot. Întâi  e zi, apoi seară apoi noapte, la fel uneori suntem sub lumina reflectorului, adevărate persoane ale momentului, regi şi regine ale balului. Populari, căutaţi, înconjuraţi de prieteni… o chestiune ce ţine de timp. Urmează apoi conul de umbra, tăcere, trădare, uitare. Nu putem sări peste această etapă atât de neplăcută, e parte a vieţii, trebuie să o acceptăm şi să o traversăm cu demnitate. Unii ajunşi acolo, în conul de umbră încep a poza în victime, a cerşi, a implora. E trist să lupţi astfel. Partea bună e că apoi urmează iarăşi “ziua”. Şi în funcţie de de temperament, de personalitatea, succesiunea zi -noapte înclină mai mult balanţa într-o direcţie. Unii, optimiştii, trăiesc mai multe “zile”; e şi normal de vreme ce ştiu privi cu încredere. Deoarece nu au o constanţă egală în timp, ai uneori impresia că trăieşti noaptea polară atât de persistent e negrul. Vine însă dimineaţa, şi veselia, şi împlinirea atunci când culegi ceea ce ai semănat. Acesta s-ar putea să nu mai fie dansul meu, dar, cândva…

Comments

comments