cotidiene

Vecina mea

Nu știu ce să îi numar: anii sau singurătățile, dar indiferent ce alegere aș face, rezultatul va fi un număr mare. Multi ani si multe singuratati! Sentimentul ce-l ai cand o vezi( in fara de tendinta de a fugi in casa ca nu mai scapi de te ia la povestit) e ca nu vrei sa ajungi la fel. De parca ea ar fi vrut?! Si in singuratatea de la numarul ei, ea vorbeste…. nu  i s-au pierdut cuvintele in linistea ce ii raspunde: vorbeste cu cainele (“badaranul” cum il alinta uneori, iar eu sunt ferm convinsa ca nu stie ce inseamna :)) ), vorbeste cu florile(in orice sezon gradina ei e multicolora, cred ca asta e raspunsul florilor), vorbeste cu ea insasi, si pe romaneste si pe maghiara. Si cand nu vorbeste, canta. Mai vorbeste cu fetele mele, imaginati-va conversatie intelectuala: ea, peste 70 ani, ele la un loc n-au 5 de toti.

Dimineata la 8 jumate cand o iau pe Raissa de manuta si ne grabim la gradinita, ea e in gradina, pliveste( nu stiu ce…. buruienile precis nu mai cresc la ea, e inutil, si-or fi dat seama). Cand merg dupa Rai, pe la amiaz’, ma striga peste gard si ma intreaba ce mai fac, si de regula daca sunt sigura ca nu mai vreau patrunjel verde. Apoi cand fetele mele zburda intre in casa si topoganul de afara, ea e tot acolo. Ca sa le distreze, il aduce pe Rexi(“badaranul”) la gard si le lasa sa il mangaie, mai le arbitreaza graba cu care urca si coborara topoganul… Seara, cand imi culeg copii de-afara sa impartim pijamale ea, tot acolo… isi uda gardina, sau… o arata unor vizitatoare, sau….

Vecina mea e singura… Fara sot( ii supravietuieste de vre-o 12 ani), fara copii( n-a vrut Dumnezeu se consoleaza). Dar ce admir la ea, singuratatea nu a doborat-o, nu a redus-o la tacere. E vorbeste, chiar daca doar pentru ea. Ma uit la mine, la noi… ce usor inchidem orice usa de dialog, ar fi cine sa ne asculte, dar taceam… Si cand dialogam, nu comunicam, si cand comunicam, adesea nu suntem sinceri….

Vecina mea e asa de singura cum nu vreau sa aflu vreodata, dar e mai tare decat toata tacerea. Iarna asta nu am locuit acasa, si mi-a lipsit compania cuvintelor ei.

Comments

comments