Viata asta poate fi asa de cotidiana…
Uneori asa este, cotidiana doar. Nimic iesit din comun, nimic ce sa merite sa te trezesti cu pasiune si sa arzi de nerabdare sa incepi o noua zi. Doar o rutina continua intre reperele deja cunoscute. Si noi tindem sa devenim atat de comuni, de banali. Ne aliniem si ne conformam unui stil de viata in care si hainele noastre seamana, si frezele, si domeniile de interes; si muzica pe care o ascultam e aceeasi poate si dramele personale au influente puternice din dramele celorlalti. Ne pierdem in cotidian, ajungem la anonimat. Traim o viata de reflex in care doar reactionam la stimului externi fara a putea crea ceva propriu.
Cred ca acesta e pericolul cel mai mare care ne paste! Am fost creati speciali, unici, valorosi. Si noi devenim doar unul din multime. Ni s-a dat potential si noi il risipim in lucruri care oricum nu conteaza. Traim fara mesaj. Ne vom trezi odata, si vom incerca sa reparam ce am risipit. Poate vom si reusi, dar nimeni nu ne va reda ce am irosit, minute, ore, zile, ani… Unele lucruri ni se dau doar odata!
Ideea e urmatoarea: hai sa iesim din cotidian! Hai sa ne placa viata noastra, sa o facem sa fie atat de faina incat sa savuram fiecare clipa! Sa fim constienti ca zilele noastre sunt asa cum ni le facem, ca inatmplarile bune sau rele din ele determina doar reactii ale noastre, si aici iar putem alege. Sa alegem sa vedem partea plina a paharului. Sa fim cine am fost meniti a fi, chiar daca asta ne va face ceva mai diferiti de restul. Nu e rau a fi diferit, e rau a fi anonim.
Viata poate fi cotidiana, da nu e neaparat sa si fie. Deci?
Ps. A mea nu e! 🙂
sa stii ca asa este cel mai frumos sa traiesti, si anume cum ti-e bine, bun sa te simti implinit, sa faci ceea ce iti da pur si simplu viata, viata e prea scurta sa fii suparat/a sau cum ii spuneam unui prieten…suntem prea frumosi sa fim suparati :))
slujba mea de azi: copy/paste/delete/enter
daca vede cineva ceva palpitant si unic in asta eu cumpar o milka
din aia cu ambalaj resigilabil
sa mergem sa mancam seminte in parcuri, sa ne dam cu rolele si sa ascultam muzica la casti in timp ce ne plimbam:D
Daca invat si eu sa ma dau cu rolele, si nu-mi rup picioare ori maini intre timp, vin si eu cu rolele!
vai ema…da te simti invitata? :)))))))
Felicitari Chrina!
Este entuziast sa vezi ca oameni care stiu sa scrie (asa cum esti tu) au curajul sa inceapa sa o faca si public. Imi amintesc de “Foaia Tinerilor” pe cand eram in aceeasi echipa… la tineret. Vremuri faine…
O sa citesc fiecare articol al tau, pentru ca ai ce spune si o spui bine.
Iancsi.
toata lumea e invitata!:D
Normal ca ma simt invitata Adela, au’ la ea! Conditia primordiala e sa invatz sa ma dau pe role. Poate ma inveti tu 😉
daca insisti.las ca te invat sa te dai si in vehicul cu 4 roti:)))))))
eh, acuma nu o fi chiar asa, eu nu cred ca traiesti viata chiar savurand toata partea plina, daca o savurezi prea mult, se termina subit.
eu zic ca atat timp cat nu exista o balanata intre astea doua, pesimism si optimism daca vrei sa zici asa, nu poti sa traiesti real.
ambele extreme sunt la fel de periculoase as zice eu
iar cu daru si talentu, si cu pasiunea, nu prea te lasa lumea in care traiesti sa iti exprimi talentu si pasiunea… si pofta de viata
sunt de acord, fara echilibru traiesti intr-o lume prea feerica