Să ne imaginăm o după-amiază ca toate celelalte: o mămică face excepție de la alimentația sănătoasă pe care încearcă să o implementeze familiei, și-și recompensează odoarele cu un meniu la localul acela, fast-food desigur, dar cu loc de joacă și o reclamă imbatabilă.

Cum ar spune Caragiale, puțin ne importă dacă cele trei ies frecvent sau doar ocazional în acest local, destul că, după școală, și după ce au savurat și ultimul strop de suc, mama își lasă fetele să meargă la locul de joacă, în timp ce, supraveghindu-le de la masă, savurând o cafea, încearcă să pună laolaltă o postare nouă pentru blog.

Iată că-și face apariția o cucoană, ușor trecută de 45 de ani, cu o alta mai tânără și c-un băiețel, să tot fi avut 3 anișori. Mama copilului, tânăra, după ce îi dă să mănânce un sandviș, produs de același local, desigur, trebuie să răspundă unui tir întreg de acuze de la cealaltă:

– Cum îi dai să mănânce așa ceva? Dacă-l va durea burtica? … Dar ce bagă în sandviș? Tot e numai chimicale…

După o vreme, tânăra mama își dezechipează odorul să poată merge la locul de joacă. Fapt care stârnește iar avalanșa:

– Ce faci? Doar n-ai de gând să îl lași acolo?! Îl putem vede de aici? Uite că nu îl vedem. Dacă pățește ceva? Se poate lovi… Nu-s ascuțite obiectele înăuntru? Dar cum sunt? De unde știi? Și ce va face el acolo?

Și tot acest tir de întrebări cu o voce stridentă, ca o pedeapsă pentru urechile tuturor celor ce erau în zonă, mai ales în urechile celeilalte mame, care nu avea cum să ignore poluarea fonică. Dar, iată că bunica zărește pe celelalte două fetițe în același loc cu nepotul preaiubit.

– Fii atentă că nu e singur acolo! Mai sunt și alții. Dar câți ani au fetele alea?

Paranteză: fetele alea aveau 9, respectiv 11 ani.

–  Doamne… ce copii mari! Cine îi lasă acolo nesupravegheați? Ce să caute ele acolo? Dar au voie? Ni! Muiere în toată regula se joacă cu pruncii cei mici.

Atât i-a fost celeilalte; când și-a auzit urechilor că fiica mai mare, un copil de doar 11 ani e numită de acra doamnă muiere în toată regula, s-a ridicat de la masă și brusc a cerut explicații:

– Bună ziua. Aveți vreo problemă?

Acra doamnă amuțise și-și pierduse focalizarea, se uita în gol, crezând probabil că privirea ei absentă o va scuti de restul întrebărilor:

– Doamnă, cu dumneavoastră vorbesc! Aveți vreo problemă cu copilul meu?

– Cine? Eu? – se bâlbâie temerara noastră doamnă, luată cam pe nepusă masă.

– Da, dumneavoastră. Aveți vreo problemă cu faptul că se joacă și fiica mea acolo?

– N-am zis nimic, încerca bătrâna să se scoată.

– Ba ați zis, și nu în șoaptă și nu o singură dată! Sunteți cumva acționară aici? Sunteți for decizional pentru a stabili cine să intre și ce nu la joacă? … Doamnă, (se adresează mămica ofensată unei angajate a localului care se uita nedumerită și pasivă la spectacolul neașteptat), dânsa are drept de decizie aici? Sunt copiii mei prea mari pentru acel spațiu??

După ce angajata bângui o negație, bunica mai prinse curaj:

– Cum vă permiteți să trageți cu urechea la ce discutam cu nora mea?!

– Să trag cu urechea?! Am încercat din răsputeri să vă ignor! Și, da! Felicitări! Sunteți o soacră după toate definițiile populare! Îmi pare sincer rău pentru dumneavoastră! încheie tirada adresându-se nurorii care avea o licărire ciudată în privire. Copii! Plecăm! Tanti crede că e șefă aici și că voi nu aveți voie să vă jucați acolo!

– Dar nu am zis că nu au voie…

Tardive vorbe. Au trecut ca o adiere, ca furia domolită a mamei care nu mai putuse răbda să se ia cineva de copilul ei.

Câteva minute mai târziu, nora se apropie și-și ceru scuze pentru soacră. O asigură pe cealaltă că ea, pe lângă că nu a spus nimic, chiar se bucura să fie cineva să se joace cu băiețelul ei. Cât despre bunică… ea nu prea are ce face…

Sursa foto, aici.

Comments

comments