A fost 2012
A fost un an tare frumos. Mă uit la el şi mi-i drag, acum că a trecut. Fără a fi fost ușor căci văd în el atâtea lucruri pe care nu le-aș fi ales ori planificat vreodată, m-a făcut mai tare. Fiecare lucru câștigat m-a lămurit că nimic bun nu se merită, ci totul e o favoare. Fiecare lucru avut pentru o vreme și apoi pierdut mi-a reamintit vremelnicia noastră, și mi-a arătat ce contează cu adevărat. Anul 2012 a fost plin și frumos ca o poveste, care odată încheiată nu mai cere nici o modificare.
Familia mea a fost cea mai mare bucurie în 2012. Soțul meu și prințesele îmi sunt cele mai scumpe comori.
În anul 2012 am avut înfrângeri în domenii în care mă credeam tare și biruințe unde nu mi-aș fi imaginat. A fost un an care a schimbat, sau mai corect, care m-a schimbat. A fost un an în care Dumnezeu a rămas aproape când oricine altcineva a plecat.
Anul 2012 a fost! Îl las în urmă și mă uit la el doar să nu-i uit lecțiile, știu că 2013 va fi mai bun, știu că va fi mai fericit! Și sunt sigură de asta pentru că mă uit cu încredere la Acela care nu m-a dezamăgit vreodată.
La mulți ani tuturor!
Și o melodie așa de început de an:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8G-n2TMGAqo&feature=player_detailpage]