De toate

Decembrie

Ați observat și voi ritmul acestei luni?

Amețitoare zile parfumate se-nvârt cuminți spre sfârșit. Ah, nu! Nu spre acest sfârșit al lumii, ci spre sfârșitul de an care e o certitudine tot mai aproape de noi. Sigur că o zi are tot 24 de ore, dar parcă minutele se scurg mai repede.

Cât de frumos e an de an decembrie! Printre crenguțe de brad- împodobite cu roșu și auriu de data aceasta-, pe refrene de colinde și gânduri la daruri pentru cei dragi, mă aliniez în rândul celor ce adoră Crăciunul. Sărbătoarea care-mi face inima să  cânte copleșită de atâta bucurie, Hristos s-a născut! Ce poate fi mai frumos ?!

Și ce repede trece decembrie! E ca un călător grăbit și obosit ce ne-atinge cu magia lui viața și-apoi ne lasă în prag de An nou cu nostalgii sau alte planuri. Anul nou …. Ah, ce mult iubesc și începuturile! La fiecare 31.XII mi se reamintește ca după fiecare sfârșit vine un alt început, că nu se poate altfel. Că la o adică așa e mereu, în orie alt domeniu, nu avem cum pierde ceva și sî nu primim ceva mai bun în schimb.Mă uit în urmă, așa e!

Luna decembrie… Tot desfăcându-i darurile o găsesc la jumătate.Prea ușor se trece, … iar!

Comments

comments