a fost pe-aici Moş Nicolae
De cu seară ale mele îşi curăţau cizmele de zor. Ale Raissei straluceau. Generoasă o învaţă şi pe mezină mişcările. Am fost înştiinţaţi în prealabil ce îşi doreşte, şi avertizaţi: dacă nu primesc trusă de doctoriţă nu o să fiu fercită. Nici dacă primesc păpuşă, nici… Natalia nu a emis pretenţii. Se înţelege, la cei doi ani ai săi se rezumă să repete după Raissa, Moşu, Moşu. Beni nici atât. (Phii ce greu îi e an de an moşului cu el! )Eu? Îl completez pe Beni şi am tot făcut “pantomimă” prin diverse magazine încercând diferite produse, ca să aleagă el în cunoştinţă de cauză unul din multele lucruri dorite.
Ştiu mulţi contesatari ai Moşului. Zice-se despre el că e o minciună şi nu e bine să fie prezentat copiilor ( acesta e punctul de vedere al tradiţionaliştilor). Ba că vor aprecia darurile ca venind din partea lui şi nu a părinţilor care au muncit pentru ele. Partea cu minciuna, eu o pun alături de basme şi alte feerii ale copilăriei. N-ar fi prea trist să crească copiii fără acest univers infinit al imagnaţiei?! Şi apoi cât durează mitul? În general ajunşi la şcoală aud şi ei zvonul cum că nu există Moş de nici un fel.
Farmecul lui Mos Nicolae…. ei, greu de precizat !De-ar fi să îi atribui eu un mesaj pentru atunci când Raissa va vrea să ştie i-aş spune că toată vânzoleala asta cu Moşu e să ne înveţe să ne bucurăm. De lucrurile mici care încap în cizmuliţe. Şi să ne înveţe să fim atenţi la ce îşi doresc ceilalţi pentru a le pune în cizmuliţe lucrul dorit. E un fel de a înceta să fim egoiştii.
A fost p-aici moşul şi mi-a lăsat o pălărie. Nu vă prefaceţi de-acum a nu mă cunoaşte, sunt tot eu! 🙂