Adolescenții vs. realitatea fără efecte
Rar înțeleși în esența lor, zilele acestea adolescenții par mai străini și mai departe ca oricând. Ocupațiile lor se limitează în zona virtuală: acolo le sunt prietenii cu tot tumultul: cu farmecul primului friend request, cu drama trădărilor și emoția primului like. Acolo le este muzica, filmul, emisiunea preferată, divertismentul, jocul și chiar tema de casă.
Nu zic de-i bine sau nu, nici că i-aș înțelege. Spun doar că-i văd destul de des într-o realitate în care nu se regăsesc și mă număr printre cei ce luptă pentru atenția lor, acomodarea cu viața așa cum e (fără buton de “edit”) și cu ei înșiși (dincolo de statusul îndelung chibzuit, și fotografia prea editată).
Și mai spun că deși au ajuns să se îndrăgostească în social-media, suferă în viața reală, pentru că în momentul în care li se confiscă telefonul de vreun părinte (ce-a ajuns să cuantifice timpul petrecut în virtual și să spună că e prea mult) în lumea reală rămân tot ei, cu aceleași probleme, coșuri, freze rebele și haine încă achiziționate de părinți.
Și totuși adolescenți de azi, deși mai preocupați de fotografia de profil decât de aspectul real, se confruntă cu probleme mai dure decât îmi amintesc din idilica vreme a mea. Se cere doar un poker face și ascultare. Secretul e să nu pari mirat de ce auzi, și atunci vor povesti și de vecinul care-i fugărește cu parul, de cearta pentru note, de sentimentul de respingere, de singurătate și de “proasta” aia de mama care a promis străinătatea alături de ea, și nu s-a ținut de cuvânt, de tata care nu-și ia liber doar pentru un simplu divorț.
Și nu ai cum să-i ajuți, nici să-i scutești de viața lor. Poți doar să nu le iei de bune obrăzniciile, ci să le percepi ca strigăte după atenție. Înțelegi că țigara e o modalitate de a se răzbuna pe părinții care nu mai au timp de ei, și de a-i impresiona pe cei mai mici. Încerci să le spui de sănătate, și te cred până în momentul în care au iar nevoie de aprecieri. Și te miri când auzi că unii cunoscuți de-i lor sunt tentați cu droguri, sau, în parc, li se fac invitații deschise la a se prostitua. Scandalos!
Acesta e un aspect dur al lumii reale pentru adolescenți. O extremă ce pare desprinsă din filme, despre care nu prea se vorbește.
Sigur că nu-i afectează pe toți această fațetă, dar refugierea lor în virtual trădează fuga de ceva. Poate fix de vârsta asta, cumplit de grea, prin care trebuie ajutați să treacă.