Azi m-am văzut mai mică
Așa deodată îmi pare că timpul mi-a făcut o farsă. Mi-a crescut copiii, fără să mă întrebe dacă-s gata să-i văd mari, și m-a lăsat pe mine în urmă. Eram oricum prea prinsă în cotidian, și nu am avut cum să țin cadența. Fiica mea cea mare termină clasa a VIII-a. Waw! Parcă abia ieri ceream recomandări despre învățătoare, apoi ne gândeam unde să continue ciclul gimnazial, și uite-o azi absolventă! În fotografia cu familia de la Filarmonică, sunt cea mai scundă. De aceea vă spun, ceva s-a întâmplat cât n-am băgat de seamă…
Copila mea a încheiat cu media 10 clasa a VIII-a. (Ca de altfel și a VII-a, și a VI-a. Doar Geografia în primul semestru de a V-a i-a știrbit acest frumos parcurs, dar, după cum îi spunea emoționată profesoarei la final, tot o iubește și i-a fost drag să stea la orele dumneaei.) Sigur că sunt mândră de reușitele ei. Dar aș fi fost la fel de mândră indiferent de medie, nu notele conferă valoare vreunui copil. Ele spun doar cât au știut și au avut timp să scrie într-un moment dat, în care au greșit sau nu au înțeles cerința.
Sunt mândră de ea pentru că e un copil fantastic: ambițioasă, plină de viață, de creativitate, de bunătate; un copil pe care, academic, nu îl încurcă prea tare sistemul nostru atât de deficitar. Un copil care cântă plin de pasiune la chitară, și, merge de două ori pe săptămână la antrenamente de baschet deși mama, nu sunt așa de bună la sport. Un copil care scrie povești și desenează anime. Care își adoră sora mai mică și trăiește tot la cote maxime.
M-am văzut mică pe lângă ea, pentru că a ajuns aici fără prea multă implicare din partea mea. Fără meditații, fără teme verificate, arareori ascultată, doar în preajma testelor, când îmi solicita acest lucru. Nici la proiecte nu prea interveneam, lucru care se mai vedea pe la concursuri.
Dar ea a crescut, de când a început școala. În toate felurile. I-a fost dragă matematica de mică. Așa i-a insuflat doamna învățătoare, apoi i-a fost tare dragă profesoara de matematică care făcea totul să fie clar, simplu și logic. A continuat să se joace cu cifrele adunând și diplome de la Olimpiadă. Apoi i-a fost drag sentimentul când primea note de 10. Nu i le ceream acasă. E important să știi, indiferent de notă. Acesta era sloganul. Și ea știa, uneori din clasă, alteori făcând teme, iar la geografie cu harta. Și mai știa din cărțile pe care le citea.
E mare azi, prințesa mea. Va da examen, va merge la liceu, iar eu mă simt la fel ca atunci când în clasa a V-a, a doua zi de școală, am condus-o până la porțile școlii. – Mă descurc, mami! Și a pășit singură lăsându-mă cu atâtea emoții și întrebări afară.
Afară stau și acum, cu inima mică, dar și cu încredere. Nu voi aprofunda carențele sistemului nostru. Nu de data asta. Le cunosc din interior, unele mă incomodează la fel cum o face o percehe de pantofi rămași mici în care trebuie să defilez zile întregi. De data aceasta îmi doresc să-mi răzbească cu bine copilul, să nu-i fie emoțiile blocaj. Sunt subiectivă, da. Mi se permite; mă văd mai mică, și-mi văd copiii mari. Și tot ce-mi rămâne de făcut e să mă adaptez la noua situație. Ce bine că Ministerul îmi dă acest răgaz, neputând corecta la Evaluarea Națională în acest an!
Succes la examen tuturor copiilor deosebiți pe care îi cunosc, fie că mi-au fost elevi, fie colegi copilei mele, fie din alte conjuncturi! Va fi bine, nu vă temeți, sunteți deja mari!