Ce urmează după ce ierți?
Adesea suntem ca oceanul: cu gust sărat și cu tumult ne zbuciumăm în talazuri încercând să răzbim. Și după cum inevitabil valurile se sparg de țărm, inevitabil ajungem în puncte în care vorbele pe care le auzim ne dor, tăcerea ne-ngroapă în uitare iar conflictele ajung să ne rănească pe orice fărâmă de suflet.
Am crezut o bună bucată de vreme că după ce ți s-au tămăduit rănile ești capabil să ierți, și asta e tot. Am crezut că atunci când reușești să lași în urmă zdrențele conflictului, gata, ești un om mare, o persoană mai bună. Păi, nu? Câți nu se distanțează în urma unor certuri? Câți nu se răzbună pentru rănile lor? Sigur cel ce iartă e un om bun, … așa am crezut. Și așa e! E mare lucru să poți ierta.
Doar că iertarea nu e tot! Să treci peste ofensa suferită e primul pas, doar. Trebuie mai apoi să dezlegi omul ce te-a rănit de orice obligație. Altminteri povestea aceasta a neînțelegerii va sta ca o piatră-n drum, și, ocazional vă veți împiedica de ea când unul, când altul.
Deschide pumnul, lasă nevoia de îndreptățire! Lasă și dacă nu și-a cerut iertare cum ar fi fost corect! Cine stă să mai judece între fapte și dreptate?! Dacă ai reușit să ierți, du-te de pune prima cărămidă a împăcării: eliberează-l pe celălalt! De mâine nu trebuie să vă comportați ca și cum nu ar fi fost nimic, ci, ca și cum din starea de tumult ați învățat ceva.
Clocotesc în noi valuri: suntem oameni, avem opinii, inevitabil ne vom revărsa spre țărm. Cei care știu să ierte și să dezlege relații vor fi ca un far care se vede strălucind din depărtare. Clar, puternic, senin.