Cine se trezește devreme …
… se numește fie matinal, fie foarte organizat.
Nu sunt nici una nici alta, deși mi-am propus timpul dintre 8 și 9 ca reper de începere a zilelor pentru această vacanță. Pentru cei care muncesc, ”devreme” e la altă oră, știu. Nu despre asta e vorba însă. Ideea e că la capăt de zi, oricum ajungem undeva, mai zidim ceva. Timpul nu stă pe loc pentru nimeni și este prea prețios pentru a-l risipi fie și sub forma relaxării sau odihnei, pe care cine nu o merită ?! Să nu confundăm însă odihna cu delăsarea. Să nu acoperim minusurile noastre cu scuze. Nimic valoros nu vine fără un preț.
Și pentru că nu există nu pot, chiar Internetul- care beneficiază de mult din timpul nostru – are suficiente metode structurate în (10 ) pași, prin care să reușim. Nu sunt fan al acestora, dar consider că pot fi de folos, la o adică, și pe post de sugestii. Motivația este însă cea mai importantă; și la un moment dat decizia prin care-ți promiți ție însuți, nu, nu voi mai pierde vremea, fie vacanță fie nu.
Să încercăm să acționăm în așa fel încât să ajungem departe, vorba proverbului, chair dacă asta presupune a ne trezi de dimineață.