Dex-ul definşte discreţia drept calitatea de a păstra o taină, rezervat în atitudine, vorbe şi fapte iar sensul figurat al cuvântului îl găsim explicat drept calitatea de a nu atrage atenţia, de a nu şoca prin aspect.

Indiferent dacă ştii multe sau puţine, discreţia e o problemă de care trebuie să ţii cont. Prea des lezăm demnitatea unora transmiţând mai departe jumătăţi de adevăruri sau fapte rupte de context ce pot dobândi un cu totul şi cu totul alt sens decât cel real .

Discreţia e o formă de iubire, în cele din urmă. Un mod în care îi protejezi pe ceilalţi oferindu-le ocazia să aibă bucurii personale, tristeţi neştiute şi drame neanalizate în plen. E foarte uşor să găsim soluţii problemelor tuturor, dar atunci ale noastre însă rămân de nerezolvat.

Discreţia e  respect de sine. Desigur implică să îi respecţi şi pe cei pe care îi tratezi sau nu cu discreţie, dar a fi sau nu discret e o calitate a ta. Cât spui din sufletul ce ţi s-a împărtăşit  măsoară cât meritai. Şi până la urmă lucrurile ies la iveală.

Discreţia e apoi oportunitatea de slujire. Atunci când ştii durerea cuiva, nu judeca, fi-i alin! Când vezi tăcerea, fii cuvânt, când vezi dezamăgire, fii curaj, în bucurie, fii elan. Fii aproape de cel pe care îl cunoşti. Nu analiza, nu condamna, nu compara. Pentru că ştii ce se ascunde dincolo de ce se vede, fii cum scrie in cartea Iov (29:15) Orbului  … ochi, şi şchiopului picior.

Latura interesantă a problemei o văd în pretenţia noastră de a se păstra discreţie în dreptul nostru şi a fi puşi la curent cu tot ce e nou pentru ceilalţi. Nu ar fi mai bine să folosim aceeaşi unitate de măsură ?!

Comments

comments