Mulţumitor, sau …. “Cum spui ?!”
Ca să poţi mulţumi sincer trebuie să ai un spirit mulţumitor, altfel vei fi precum copilaşul pe care îl trage de mâneca mama Cum spui ?! Şi Mulţumescul lui e un automatism, un clişeu ieftin şi banal care nici nu e crezut, nici nu convinge. E simplu să fii mulţumitor pentru lucrurile bune, cui nu îi plac acestea?! Cine nu le doreşte?! Dar recunoştinţa pentru ce e frumos şi bun nu e completă dacă nu rămâne şi pentru următorul anotimp din viaţa ta. Şi în general aşa se întâmplă: viaţa fiecăruia e un amestec de bune şi rele, de neînţeles şi lucruri iubite.
Să fii mulţumitor e mai mult decât să fii mulţumit. Din seria de sinonime pe care cuvântul o realizează cel mai mult îmi place îndatorat. Mi se pare că acesta exprimă nevoia de a rosti mulţumescul. Un spirit mulţumitor nu îşi compară binecuvântările cu ale nimănui şi în clipele de restrişte ştie că nu e singur, chiar dacă nu înţelege rostul dificultăţilor. Niciodată nu crede că lucrurile mici sunt normale ci le priveşte ca daruri.
Deci, mulţumitor sau …. ?!