Moneasa e exact ca mute alte staţiuni din ţara noastră, frumoasă într-un infinit proces de modernizare, cu multe plusuri şi multe minusuri. Între vila din fotografie (unde am stat şi despre care  n-am reuşit s-o conving pe Raissa ca nu e castel) şi alte clădiri de dincolo strada spre exemplu par a fi secole întregi de civilizaţie. Există la Moneasa acea frumuseţe uşor sălbatică, parte din farmecul zonei. La o adică, cum altfel ar arăta traseul prin pădure spre Peştera Liliecilor?!  Trebuie să te încumeţi a risca să aluneci pe frunzele uscate, să sari peste buştenii căzuţi pe cărare, să aştepţi o mână de ajutor, să sari peste un pârâu şi să urci, să urci… E aerul acela atât de curat şi de sănătos… Şi ar mai trebui să fie lacul. Ei, surpriză, nu mai e ! Faimoasele hidrobiciclete albastre stau pe ceea ce era odinioară marginea lacului iar dincolo de valea seacă se înalţă o clădire. Ostentativă construcţie ce privează staţiunea de una dintre embleme. Dar există un parc în care poţi petrece parte din timpul liber, ( de fapt acolo se beneficiază doar de timp liber) mai ales  dacă însoţitorii sunt de dimensiunile potrivite pentru a încăpea în căsuţă şi celelalte accesorii. Mai sunt şi alte atracţii turistice, preţuri rezonabile, apropiere mică de domiciul ( vorbesc din unghiul meu). Nu compar Moneasa cu o ieşire peste graniţă spun doar că pentru recreere, pentru reîncărcarea bateriilor e o soluţie la îndemână. Personal, voi mai apela la ea cât de curând!

Comments

comments