Dragostea nu e tot!
13 ani de când am promis că vom fi împreună la bine și la greu. Și mi-am ținut promisiunea, și a ținut-o și el. N-am superstiții, de aceea cred că 13 ani de căsătorie e o aniversare fericită. Nunta de dantelă, spun cei care au împărțit aniversările în fel și chip. Numească-se oricum, eu celebrez iubirea, drumul de până aici și pe cel ce va veni.
Știu acum, după 13 ani că există lucruri pe care nu le poți învăța din auzite, dar, trăindu-le zi de zi, ajungi să le știi fără să poți numi exact momentul în care le-ai deprins.
Am descoperit cu uimire că dragostea nu e tot; ea nu rezolvă în chip magic toate situațiile ce apar. Nu poate compensa alte minusuri și carențe. Poate pentru că, ființe imperfecte fiind, nu reușim să iubim în mod absolut, așa cum avem îndreptar în 1Corinteni 13.
Pe lângă dragostea sinceră contează extrem de mult caracterul. Contează să fii tu o persoană potrivită! Dar prea des scăpăm din vedere acest aspect. Îl tratăm ca și cum ar fi un detaliu. Caracterul nu e ceva secundar; nu putem nici începe, nici construi o relație cu o persoană al cărei caracter e defectuos. Nu are sens să sperăm că dragostea va suplini tot ce îi lipsește. Sigur că fiecare caracter se modelează pe parcurs, și dacă iubești, caracterul tău, inițial colțuros, va semăna mai mult cu ce ar trebui să fii. Dar e o luptă a fiecărei persoane cu sine însuși, pentru a deveni mai bun, însă atunci când caracterul lipsește, lupta se duce împotriva celuilalt.
Pe lângă dragoste, contează și idealurile personale ale fiecăruia: ce știe să facă, unde dorește să ajungă, profesional vorbind. Prea mulți ucid dragostea cu cele mai urâte certuri posibile, cele despre bani, și lipsa lor. Sau pur și simplu doresc lucruri diametral opuse.
Știu acum că nu există familii perfecte, există însă familii fericite. Mi-amintesc de clipele adolescenței târzii când mi-am promis că a mea va fi perfectă. Mă uitam dezaprobator la cuplurile din jur și eram convinsă că noi nu! Că nu ne vom certa, că ne vom sfătui mereu înainte de orice decizie, că nu ne vom plânge nici nu vom bombăni, că vom fi optimiști, iertători, că ne vom crește copiii cu infinită răbdare, așa, ca la carte. Și deși nu prea ne-am certat, nici prea negativiști nu am fost, am descoperit că perfecțiunea e departe de noi pe căi nebănuite inițial. Dar am fost fericiți, și fericirea a venit natural, în zilele bune, în cele grele, în sănătate sau boală, și în drumuri fără de perspectivă… Iar fericirea face mai mult decât perfecțiunea pe care o așteptasem. Prima ține de domeniul idealului, fericirea e ceea ce poți trăi zilnic, atunci când iubești cu înțelepciune! Pentru că, fără a fi tot, dragostea e punctul de plecare și fără de ea, nu suntem nimic.
Sursa foto, aici.