Fără jumătăţi!
Eu nu mai vreau jumătăţi! Vreau totul, întregul! Nu-mi mai spuneţi că o jumătate de zi cu cei dragi e mai bine decât nimic, vreau o zi întreagă! Prea multe lucruri se ordonează în juru-ne ca numerale fracţionare. Unele aşa ne parvin, altele le înjumătăţim noi. Şi ajungem ca în loc să mâncăm tot tortul să ne mulţumim cu… o linguriţă, o felie, o privire! Trăim jumătate din ce-am fi putut, visăm pe jumătate şi realizăm şi mai puţin de-atât! Aseară şi luna era pe jumătate plină! Bine, ştiu că nu putem atinge idealul, dar putem tinde spre întreg! Problema e când ajungem să planificăm jumătăţi, când gândirea noastră acceptă astfel lucrurile.
Hai să fie totul întreg măcar pentru o zi: şi visul, şi realizarea, şi timpul, şi râsul şi luna! Şi dacă lucrurile cu adevărat întregi sunt mai puţine, nu-i nimic. Mă mulţumesc cu ele, ştiind că numărul e mai puţin important decât plinătatea. Chiar aşa! N-aţi observat niciodată că numerele spun prea puţin? Infidele în redarea cantităţii importante, numerele ne menţin o iluzie sau hrănesc ambiţii deşarte.
Aşa că, decât un sac plin de jumătăţi, mai bine mai puţine, dar fie întregi!