“fof-fof, mei-mei”
Citat a la Nati… înseamnă Of-of , măi-măi. E desigur o vorbă pe care a auzit-o la noi, cei mari şi pe care şi-a însuşit-o aşa cum şi-a asumat prin imitaţie modul Raissei de a dansa (rotindu-se până la ameţeală), modul lui Beni de a mânca lubeniţa (cu lingura), modul meu de a privi plecatul la cumparaturi( întotdeauna cu plăcere, mereu prima la uşă).
Ce înseamnă de fapt această sintagmă? Am căutat-o în câteva dicţionare şi nu am găsit-o. Dar am mai auzit şi pe alţii folosind-o. În special în unele constatări glumeţe la adresa cuiva sau a ceva, ca şi concluzionare, se adaugă un of-of, măi-măi. Are o încărcătură de simpatie, ceva ce te împiedică să te superi. Simpla rostire a sintagmei sugerează jovialitatea discuţiei. Un subiect uşor, nevinovat. Cred că avem nevoie uneori să privim mai uşor unele subiecte de discuţie. Prea suntem tentaţi să luăm totul în serios, ca pe ceva grav, personal. Suntem dispuşi să ne supărăm repede şi pentru orice, să credem că accidente nu prea există, sigur a fost intenţionat. Şi cu această atitudine şi reuşim să credem că cineva are eva împotriva noastră. Intrăm în defensivă şi nici nu includem în calcul varianta ca persoana respectivă să fi avut o zi proastă, o durere de măsea… Ce poate fi aşa greu de crezut că nu gravitează sentimentele celorlaţi doar în jurul nostru?! Of-of, măi-măi! Da importanţi ne mai considerăm uneori.
Sugerez să încercăm să înţelegem aşa cum ne-ar plăcea să fim înţeleşi, să glumim mai mult, să nu dăm importanţă vorbelor ce pot căpata două înţelesuri. Aşa văd eu această expresie, şi aşa o folosesc. Dă cineva mai mult? Abţineri? Împotrivă? 🙂
vorba a fost facuta cunoscuta de carcotasi, ei au facut-o celebra, int-adevar suna bine indiferent de circumstanta. Eu consider ca in zilele astea cam nimic nu mai este luat in serios, dar cred ca aceea se numeste nepasare si naivitate.
Totusi subscriu si eu la ideea de a zambi mai mult si de a te simti bine, decat sa te superi din orice.
Of, Of, mai, mai… marca inregistrata “Cronica Carcotasilor”… cel putin acolo am auzit-o eu prima data.
ok… am gasit sursa. deja este in folclor oricum 🙂
pai si carcotasii au luat-o din cate stiu de la ceva cantareata de muzica populara, primul care a spus vorba a fost Pustiu’ de la Cronica 😀
poate si la nati ii place muzica populara:)) chiar imi place ce ai scris..si asa e la faza ca unele lucruri nu le facem intentionat…nu tot timpul.dar se mai intampla sa avem o durere de masea, sa ne stea prost parul;))
Ai dreptate, Andrei. :)) – Sofia Vicoveanca, daca nu ma insel. Dar oricum Carcotasii au fost cei care au repetat-o pana a devenit laitmotiv… 🙂
Monciu şi Cârcotaşu! Poate vă apucaţi de făcut un studiu etimologic al cuvintelor mai noi în uz… 🙂