în ceaţă
E derutantă ceaţa. Nu schimbă contextul câtuşi de puţin, doar te împiedică să vezi limpede. Nu mai ştii cât de aproape e primul pom, dacă îţi zâmbeşte sau nu semenul, dacă drumul pe care umbli mai e circulat sau nu… Nu prevezi pericolul, nici netezimea drumului. Când debutul unei zile stă învăluit în ceaţă, aştepţi razele să o împrăştie. Decizile ce se iau în ceaţa zorilor sunt mai grele, luptele de atunci mai dificile, duşmanul pe care îl înfrunţi mai incert: esti tu?! sau el, sau ei toţi?! … Numai mori de vânt să nu fie!!
Uneori şi aşa în ceaţă trebuie să porneşti la drum. Desigur, poţi aştepta să vezi limpede, e chiar indicat! Dar uneori şi riscul e o alternativă. Ce să zic?! E cam ceaţă, nu văd clar. Durata lungă a ei mă determină să risc… Iau ştampila în mână şi votez, aşa la risc. Chiar nu îmi place ceaţa! Dar ce să fac… Asta e!
Abia acum am observat ca m-ai trecut la BLOGROLL. Multumesc !
Imi plac eseurile si cu atat mai mult cele care ma provoaca la introspectie si se potrivesc cautarilor mele existentiale. Trec printr-o perioada cam cetoasa, nu am timp sa astept ca razele s-o topeasca pentru ca sunt decizii urgente de luat. Asa ca risc ! Dar stiu ca risc pe mana Altcuiva ( care a “riscat” pentru mine si a si castigat ! ) … Si pot intrezari, chiar daca este incetosata … Lumina de la capatul drumului … :))