La 8 ani
La început … (Care început? Al meu, al tău, al nostru?! Avem parte de multe etape pe care le putem numi început.)
La începutul nostru… Adică, atunci când tu stăteai în locul prin care urma să trec eu, ca să te observ și să te salut, și tu să-mi zâmbești… (Da, zâmbetul tău era și la început! ) Atunci când mă chemai cu tine și prietenii tăi la volei, la munte, și eu mă simțeam atât de onorată și de încântată că un tip așa de fermecător, decupat din foaia în care într-o seară, la radio, mi-am descris ”băiatul ideal”, atunci când mă consideram privită cu jind de altele care-n ochii mai erau mai mari dar totuși … Sau când de ziua mea, în ianuarie, mi-ai adus 21 de trandafiri roșii, atunci spun eu că e perioada noastră de început …
Cum spuneam, la început … credeam că iubesc! Că știu mai bine decât oricine definiția iubirii, că știu mai bine ca oricine să-mi croiesc zilele. Că toată emoția ce mi-o vibrai în suflet când îmi vorbeai sau îmi scriai bilețele ( ah, ce mă bucur că tu-mi scriai bilețele și nu sms-uri! )este forma maximă de iubire ce poate fi! Așa credeam atunci!
Am învățat pe parcurs că iubirea nu are cote maxime, că zi de zi poate fi mai profundă. Și privind în urmă, prin filele mele de jurnal de atunci, zâmbesc! Ce copilărie! Azi iubesc mai mult ca oricând! Și fericirea, da! E luminată de zâmbetul tău în fiecare zi! Puține lucruri mi s-au întâmplat așa cum am ”știut” eu să le planific. Dar tot ce Dumnezeu mi-a dat alături de tine B. în acești 8 ani, e mai mult decât aș fi putut eu planifica( în toată știința mea! )
La început credeam că te iubesc mult, și că știu ce va fi! Acum știu doar că te iubesc mai adevărat în orice zi. Și ce va fi?! Nu contează! Nimeni din jurul meu nu este/nu are ceva, ce să mă facă să doresc să fac schimb! La 8 ani de când mă cheamă ca pe tine, sunt doar fericită!