Nume şi renume
Numele îl avem din inspiraţia părinţilor (mai mult sau mai puţin fericită, după caz). Renumele e în schimb opera noastră, un fel de lucru manual la care brodăm cu sau fără ştiinţă. Între cele două stau aparenţele. Înşelătoare însă, acestea permit un fals bun renume doar pentru o vreme. Odată şi odată masca tot cade şi atunci omul se vede aşa cum este. Nici o vorbă bună nu-l mai poate drege. E aşa de uşor să distrugi o reputaţie, n-ai nevoie nici măcar de o zi, dar pentru a o clădi de ani întregi.
E incredibil însă şi cât de mult timp poate cineva să se ascundă în spatele unei măşti pe care o ajustează în funcţie de conjuncturi. Sau în funcţie de influenţe, căci dacă cel mai zgârcit ar fi prieten bun cu cea mai generoasă persoană, acest urât defect de carater nu ar fi atât de bătător la ochi. Până într-o zi în care persoana generoasă iese din peisaj, masca piere şi apare renumele, iar pentru a scăpa de el va plăti mai mult decât crede.
Astfel, spre exemplu lui X, cunoscuţii îi mai spun “zgârcitul”, lui Y “supărăciosul”, lui Z, “gură spartă”. Brrr! Ce renume cu rezonanţă! Alese de la extrema negativă, acestea persistă mai mult decât cele gen: X, “prietenosul”, Y, “sufletistul”, Z, “mână darnică”. De ce e aşa?! Pentru că aşa suntem noi oamenii…
Cunoscute fiind acestea, se cuvine a da mai mare atenţie renumelui ce ni-l formăm. Şi cum “ce iese din om îl spurcă”, important e ce avem în inimă. Ce ne defineşte cu adevărat. La nesfârşit, masca nu poate rămâne. Numele ţi-l ştiu toţi, tu îţi cunoşti renumele?!
Un (re)nume bun e mai de dorit decât o mare bogaţie!
Asa e! Mult mai valoros 🙂
Imi cunosc numele, nu-mi cunosc renumele, dar oare cine are curajul sa mi-l spuna?
… ce intrebare buna Delia…. Si sa ni-l spuna fara nici un interes ascuns…
Frumos post! eu cred ca, daca ia-i aflat renumele unui om deja la-i cunoscut suficient…