Recomandare de carte: Kinderland, Liliana Corobca
Romanul Kinderland se citeşte uşor, într-o după-amiază la piscină, spre exemplu, dar cu toate acestea îţi persistă în gânduri datorită temei, atât de actuală, şi atât de neglijată. Prezintă, din perspectiva copilului, o lume pe care o vedem adesea dar nu ştim cum să ne raportăm la ea, lumea copiilor lăsaţi singuri acasă în vreme ce părinţii sunt plecaţi în străinătate după “bani lungi”.
Naratorul subiectiv, Cristina, fetiţa de 12 ani care a rămas cu fraţii mai mici într-un sat din Moldova, sat al bătrânilor şi copiilor, îi povesteşte mamei despre zilele lor. Despre plânsul după părinţi care-i năpădeşte fără a putea fi oprit, despre alţi copii fără părinţi care veniţi la ei acasă le mănâncă mâncarea, sau despre vecinul care le fura nisipul cu două căldări şi pe care nu au avut curaj să-l înfrunte singuri.
Lăsaţi singuri cu responsabilităţi şi probleme de adulţi, le împrumută obiceiurile prea devreme. Se adaptează unei lumi în care adulţii le construiesc un viitor mai bun, numai că îl construiesc din străinătate. Şi nu jucăriile, nici hăinuţele nu le lipsesc, ci braţele şi protecţia părinţilor. De aceea în roman, aşteptându-şi părinţii care în acea vară se vor întoarce doar când va muri bunica, să nu facă de două ori drumul cel scump, naraţiunea cotidianului se împleteşte cu amintirile de când aceştia erau acasă, şi cei trei erau în categoria copiilor cu părinţi.
Dorul copiilor e prezentat cu duioşie: “Stai, mamă, cu copii străini zi şi noapte, îi plimbi, te joci cu ei, le spui poveşti la culcare. Iar cu noi nu stă nimeni, mâncăm ce apucăm, pâine cu zahăr sau cârnaţ afumat de la magazin. Şi nimeni nu ne cântă seara, la culcare. Aş cânta eu, dar nu ştiu nici un cântec.(…) Stai acolo şi faci bani. Ne trimiţi, chipurile, să avem de mâncare. Dar nimic din ce cumpărăm de la magazin nu e bun.”
Pur şi simplu te determină să regândeşti valorile după care se iau decizii, şi să-ţi pui întrebări despre cum e mai bine să interacţionezi cu aceşti copii, pe care îi întâlneşti tot mai des.
Recomand, deci, aceast roman precum şi regândirea atitudinilor faţă de valori, familie, societate. Până la urmă, ce contează cu adevărat?
Citate de reflectat
“Mila şi mângâierea Domnului e ca raza soarelui care te trezeşte dimineaţa, şi când deschizi ochii o vezi pe mama care ţi-atinge uşor-uşurel obrazul şi te întreabă:”S-a trezit puişorul mamei?” Iar puişorul închide ochii alintat, în speranţa că totul se va mai repeta o dată.”
“E păcat să nu ajuţi oamenii, mai ales că uneori e atât de simplu, e nevoie de atât de puţin, uneori şi o strângere de mână poate vindeca ceva.”
“Oamenii cer multă blândeţe, cer dragoste, cer sacrificii, fără a oferi nimic în schimb, ca şi cum ar merita totul. Dar nu este corect, pentru că, cu cât mai mult vrei, cu atât mai mult trebuie să oferi.”