De toate

Scuza ca acuză

Nimeni nu e perfect! Bună scuză! Soră-mea mi-a servit-o prin clasa a doua când am observat că avea câteva căciuliţe la ă lipsă în dictare. Ce e interesant e că o folosim mai des când e vorba de minusurile personale decât când vine vorba de ceilalţi. Ei ar trebui să fie, noi avem voie să nu.

Scuzele devin paravane între noi şi noi, nu aşa cum le inenţionăm între noi şi alţii. Ne ascundem în spatele lor şi nu mai facem nici un pas spre a fi mai buni. Le vom perfecţiona pe ele, scuzele. Vor deveni atât de credibile că până şi noi vom uita care e realitatea.Vom uita că am pornit târziu, va fi de vină tramvaiul, traficul pentru întârzierea noastră, de ex. Suntem foarte inventivi când e să ne motivăm.

Cum ar fi dacă am lua pauză de la scuze, să zicem o săptămână. Să nu justificăm nimic. Să nu îmbunăm pe nimeni, să lăsăm doar vorbele şi faptele să ne exprime şi ce nu reuşec ele să spună să nu continuăm prin cuvinte. Să ne facem trăirea mai expresivă cu mai puţin echivoc.

Cum ar fi ?!

Comments

comments