Sfârșituri
Este un timp când orice propoziție începută ajunge la punct. Și-apoi? De cele mai multe ori se ia de la capăt! Dar toate lucrurile trecătoare își au sfârșitul, și nu pot să nu mă gândesc atunci, ”ce bine că Iubirea este veșnică”, există ceva la care mai putem privi fără teama de final! De aceea iubesc fără sfârșit!
Am avut parte de săptămâni în care s-au sfârșit multe povești. Unele de tot, altele doar pe capitole. Știți că în basme deznodământul este o nuntă, o sărbătoare. Astfel și săptămânile mele au fost marcate de celebrări, care mai de care mai emoționante. Raissa a încheiat povestea cu grădinița, eu cu a mea clasă a VIII-a, și până la toamnă și baletul lor, orele de canto și grădinița celei mici. Toate într-o săptămână. Nesfârșitele finaluri aduc cu ele o groază de sentimente, gânduri, regrete sau bucurii. Unele poartă în ele și lacrimi, rostite sau păstrate tainic doar pentru noi.
Personal mă încearcă adânci melancolii în fața unui punct final. Nu-mi plac finalurile deși înțeleg că din ele se alcătuiește viața. Părem a fi uneori niște artiști care și-au intonat șlagărul și apoi, coboară de pe scenă. Când aplauzele au încetat și emoțiile s-au temperat începe normalitatea unui nou capitol. Am depășit și acel sfârșit și o luăm de la capăt. Ce să spun eu?! La mai bine!