Serbare de sfârşit de grupa mică a Raissei. Gânduri serioase provocate de copilăria lor.

Zile. Cotidian. Nimic spectaculos. Repetitii.Rol. Repetitii…Toate pentru că vine o zi în care se vor aduna cei dragi şi vor sta cu ochii şi cu bliţul pe tine. Ei vor sta în sală, tu pe scenă, şi vei rosti rolul. Ei nu vor spune nimic, vor privi şi aplauda. Nici tu nu poţi spune ce vrei. Ţi s-a dat un rol, pe-ală îl spui. Da, ştim! Nici o fetiţă nu e încântată să aibă costum de … vulpe, ied… Dar este o singură crăiasă a anului. Cum s-au împărţit rolurile? Subiectivitatea regizorului şi-a spus cuvântul. Dacă nu îţi place poţi să protestezi. Nu îl spui și gata! Ce-ţi poate face ?! Costum, emoţii, lume… Perioada de glorie, câteva secunde, apoi aplauzele cuvenite, apoi? Simplu, alt rol alte secunde, alte aplauze. Aşa până se termină tot. O masă, discuţii, bunătăţi, căci odată ieşiţi pe poartă totul s-a terminat. Mai dănuiesc o vreme amintirile care dobândesc o conotaţie foarte subiectivă. Şi apoi? Un alt rol, alte repetiţii alte costume….

Da! Viaţa e o piesă a cărei prim act e în coplărie, la nici 4 ani. Ultimul? Cine ştie?! Unele costume îţi izbesc privirea, altele sunt obişnuite tare uşor de confundat cu hainele-ţi de zi cu zi. Opţiunea noastră? Să excelăm cu sau fără reflector. Nu doar ce e pe scenă contează. Raissa a rămas cu mult mai mult de la primul an de grădiniţă. Am fi prea săraci dacă nu am fi cu nimic mai mult de un rol…

Comments

comments