Adevărul poate salva relații!
Ce-ai alege? Să păstrezi toată viața ta așa cum o știi, cu prieteni, relații și proiecția ta în ceilalți, chiar dacă ar fi o minciună, sau să iei pieptiș adevărul, cu tot ce presupune el? Nu la modul ideal, ci, real, dincolo de clișee, în contextul în care prețul plătit îl simți până la ultimul bănuț. Că aici e problema cu noi, teoretic stăm bine toți, practic însă căutăm scurtături pentru un bine imediat.
Cu toate acestea, cred că singura șansă a ființei umane de a clădi ceva durabil e pe fundația adevărului. Mai ales în lucrurile importante, în care ne definesc cel mai bine, în relații.
M-a surprins să văd postat pe o pagină de Facebook dictonul: Minciunile nu ucid relații, adevărul o face. Am încercat să interpretez, literar, metaforic dar nu găsit nici o variantă care să aibă viabilitate. Explicația persoanei care a postat motto-ul era că o minciună poate prelungi relația pe când adevărul o va zdruncina din temelii!
Nu adevărul ucide relații! Minciunile ascunse care au nevoie de altele și de altele pentru a se proteja, și care transformă relația în ceva diferit de ce știai că este. Ajungi să îți creezi o versiune proprie despre persoana cealaltă, să îți păstrezi o lume a ta. Și aceasta nu se numește relație, de nici un fel!
Toată situația aceasta are și o latură de penibil pentru că mereu sunt persoane care cumva știu adevărul care ție îți este ascuns. Nu există minciună ascunsă de toată lumea!
Singur adevărul poate elibera. Doar transparența asigură trăinicie relațiilor, te ferește de înstrăinare și însingurare, pentru că, nu-i așa, într-o relație în care există minciună te simți singur. Cumva simți că e ceva ce nu știi. Și acest sentiment e unul cumplit.
Dacă adevărul e prea crunt, poate fi spus cu blândețe, cu dragoste. Cu puțină căință, dorința de a fi iertat și de a repara cumva răul făcut. Nu este altă cale! Pentru că minciunile ucid relații, mai devreme sau mai târziu, dar adevărul le poate salva.
Ai dreptate!