Bunătatea e senină
Oameni mohorâţi cu zâmbet pal de toamnă se strecoară printre stropi de ploaie, ritmic şi alert. Odată cu frunzele s-a veştejit la cei mai mulţi şi altruismul, fără de intenţie şi fără a fi observat. Cine îşi propune să se închidă în sine sau să devină absorbit de îndatoririle zilnice?! Şi totuşi aşa ajungem prea des crezând că e doar o etapă, ceva pasager în vieţile noastre.
Oamenii mohorâţi nu pot fi buni. Bunătatea cere zâmbet. Cere detaşare, depăşirea logicii şi a raţionamentelor de tipul mie ce îmi iese?! Bunătatea nu calculează. Oamenii mohorâţi pot dărui, şi pot ajuta, dar cei ce au învăţat a fi buni, poartă cu ei senin în privire.
Şi pentru a fi autentică, nu are nevoie de grandios. Nici de lumina reflectorului, nici de spectatori. Bunătatea e simplă ca acel gest în care oferi o ceaşcă de cafea cuiva al cărui aparat e stricat, sau ca încurajarea cuiva trist. Bunătatea nu te costă prea mult, bucăţi din timpul tău pentru a asculta, sunt de cele mai multe ori suficiente.
Dar oamenii buni sunt luminoşi. Ei dau culoare oricărui anotimp.