Mă gândesc la alfabetul meu care a rămas după A(zi), B(eni), C(onsecvență) și D(umnezeu)  uitat pe-un raft din gândurile anului trecut. Îl iau acum gata să scutur praful și pregătită să ajung la Z, dornică să văd ce-o fi acolo.

Până atunci, E mi-e un îndemn, o chemare la empatie. La cunoașterea celorlalți prin asumarea trăirii lor. Poate părea paradoxal, dar cred că atunci când devenim subiectivi în acest mod,  empatici, abia atunci suntem obiectivi în judecata noastră. Și asta pentru că astfel folosim aceeași unitate de măsură ca pentru noi. Atunci putem înțelege, când ne identificăm. În rest, suntem judecători ai vieții altora, le numărăm și amendăm căderile, le privim cu jind succesele, condamnăm ezitările sau privim cu milă la dramele lor.

Empatia ne face să fim orbului ochi, surdului ureche, șchiopului picior. E o dovadă de iubire a aproapelui, căci e un prim pas spre sinceritate. Te doare, așa ca pentru tine. Te bucuri, așa ca de reușita ta. Între noi este atâta drum, cât nu înțelegem că pentru a-l trece trebuie să-l simțim, trebuie să ne definim cu E, să fim deci empatici

Comments

comments