(publicat abia acum graţie Internetului românesc de pe plajă, fluctuant ca valurile)

Cine mă cunoaşte, îmi ştie şi defectul, nu sunt o persoană prea punctuală- dacă mă caracterizez eu, alţii-mi spun că sunt o întârziată în toată regula. Să nu exagerăm, însă! Adevărul e că mereu lupt cu ceasul, şi uneori mai şi pierd. Dar, la fel ca mine, nici cotidianul meu nu prea se înscrie în graficele numite de alţii normalitate. Trăiesc acum o vacanţă târzie, un concediu pe ultima sută metri a verii. Voi veţi spune că deja e toamnă, şi plaja pustie şi vântul mai că v-ar da dreptate. Am  şi  eu câteva atuuri de partea mea: soarele de azi dimineaţă, pielea mea roşie şi bronzul fiicei mele mai mici, acum ce spuneţi?! Mai e vară, încă puţin, atât de puţin cât să o gust şi eu.

Cum e litoralul nostru în septembrie? Hehe, e la reducere! Tot! Cazare, alimente, suveniruri … E bine pentru buzunarul bietului profesor!

Apoi e destul de pustiu, pe plaja Diana dintre Mangalia şi Saturn, în afară de noi şi prietenii noştri mai sunt vreo unsprezece familii cu copii. Ne ştim deja din vedere. Unde e sezonul când trebuia să vii la 8 să prinzi loc lângă mare?! A apus şi el cu soarele cel prea cald sau s-a potolit cu ploile de vara aceasta.

La Mangalia nu mai sunt chioşcuri, a trebuit să dăm o fugă până-n Jupiter să savurez o porţie de hamsii, midii şi fructe de mare. Asta e! Plusuri şi minusuri.

Vacanţa mea târzie e relaxare, fără alt stres decât pielea roşie-n unele porţiuni şi unele gânduri pe care le mai gonesc eu cumva- gânduri la şcoală, la comasare, la Oradea în care septembrie şi-a intrat în drepturi. Aici mă consider încă-n august. Ieri am cumpărat o carte şi am scris pe ea   dată … de august! Nu voi corecta însă. În timpul meu subiectiv e încă August, şi e frumos aşa!

Comments

comments