Oamenii pe care îi întâlnești
În mod cert puțini dintre oamenii pe care ne e dat să îi întâlnim mai știu desena la fel de frumos precum copiii. Oare când uităm? Învățând alte responsabilități? Deprinzând arta de a disimula? Și de cine ne tot ascundem? De oamenii pe care-i ținem la distanță pentru a nu ne răni la plecare? Sau pentru a pune un scut nevăzut între noi și capacitatea lor limitată de a ne percepe?
Mi-a fost dat în ultimele zile să cunosc oameni, care mi-au stârnit aceste gânduri. Pe unii, din alte culturi, i-am întâlnit pentru prima dată la acea activitate (un proiect Erasmus, la care sunt onorată să fiu parte) în vreme ce pe alții îi știam de ceva vreme, și am ajuns astfel să îi recunosc. Oamenii sunt frumoși, și ascund în suflet valori pe care ochiul nu mai apucă să le observe. Pentru că nu ne facem vreme să ne uităm cu grijă, pierdem. Și nu îi vedem pentru că prea adesea purtăm ochelarii prejudecății sau ai neglijenței.
Oamenii pe care îi întâlnești te îmbogățesc prin prezența lor, chiar dacă la plecare pot lăsa un gust ușor amar. Nu avem cum să nu ne atașăm, chiar dacă menținem cu grijă distanțe. Ar trebui, poate, să oferim mai mult credit oamenilor. Să ne facem vreme, dintre atâtea lucruri, să ridicăm privirea, să îi vedem. Și apoi să zâmbim. Fiecare om pe care-l întâlnim e un unicat, de aceea are atâta valoare!
Photo by Kamuran Kahraman.