Să fii profesor e o meserie incredibilă! Să ai un cuvânt de spus când vine vorba de pasiunile și interesul unui copil, să reușești să faci o diferență prin a-ți face datoria, e mai mult decât orice altă meserie, dacă e să mă-ntrebați pe mine.

Dar a fi dascăl nu e o menire tocmai ușoară; dincolo de lucrul cu educabilul, copilul, cel în fața căruia te prezinți zilnic și îți spui lecția, te mai încurcă sistemul cu tot felul de modificări fără de noimă (vezi situația auxiliarelor din acest an) dar ai de lucru și cu părinții. Iar părinții sunt subiectivi. Își văd odrasla fie ca pe-un geniu neînțeles, nevalorificat deplin, sau, la polul opus, o victimă a sistemului. Între părinții nemulțumiți că elevii au prea puține teme, prea puține lecturi, sau, din contră, prea multe, și cei care-și arogă prerogative de maestri în pedagogie, distanța e destul de mică.

Exemplu:

Să luăm un exemplu: copilul care spune acasă nu pot să fac tema, nu am înțeles, nu știu. Dacă elevul nu înțelege în oră, e vina profesorului, conchide părintele, independent de faptul că toți ceilalți au prins lecția. Nu, nu e de vină copilul care era atât de obosit din cauza orelor foarte târzii la care se culcă seara, care s-a jucat în timpul orei, a încercat să înghită pe furiș câte-o-mbucătură de sandviș, a desenat, sau a vânat spatele profesorului pentru a arunca te miri ce pe banca vecinului. E de vină profesorul, e părtinitor. Ține cu ceilalți. Vedeți? Părintele primește doar o latură de adevăr: copilul nu a înțeles. Și astfel coarda sensibilă e atinsă. De aici până la a stabili cum stau de fapt lucrurile, e un drum lung, adesea nestrăbătut. Știm noi cum e profesorul. Ne-a spus și vecinul. Am auzit o poveste … (Oh, poveștile acestea care circulă acum nu doar prin viu grai, ci și prin social media, mult rău fac copiilor noștri! Lor, în primul rând… )

Subiectiv, dar pentru binele lor!

Sunt părinte și înțeleg prea bine oful copiilor când au o temă lungă și repetitivă, când nu le mai rămâne timp de joacă. Îmi spun atunci să fiu mai atentă la cum dozez munca elevilor mei, și să-mi învăț fetele să nu mai piardă vremea.

Știu necazul copilului căruia domnul nu profesor nu i-a oferit aprecieri verbale în urma unui răspuns bun. Și încerc să îmi învăț lecția, și să am grijă de sufletele celor în fața cărora stau. Sunt și eu subiectivă, da. Se greșește față de copilul meu, greșesc probabil la rândul meu. A se observa termenul folosit: a greși.  Cu toate acestea, nu dezbat polemic orice nemulțumire legată de sistem, de vreun cadru didactic, sau de vreo situația aparte ivită la școala copiilor mei. Nu scriu și nu spun lucruri defăimătoare, care nu ajută nimănui. Cel mai simplu e să faci opoziție. Și știu că fix ei, copiii, îmi vor specula opoziția și o vor face pretext pentru a nu fi atenți și a nu înțelege.

Nu, nu e adevărat că doamna de …. nu te place. Ce motive ar avea?! … Nu, nu cred că doar pe tine te vede când vorbești, poate vorbești prea mult. … Ba da, e frumoasă materia …. îți va fi de folos mai târziu!  Acestea sunt câteva replici folosite. Sunt subiectivă dar țin cu copiii mei pe termen lung.

Știu că profesorii dau zilnic, oră de oră examen în fața copiilor; dar, la fel știu că și părinții o fac. Și acasă petrec mai mult timp decât la școală.

Sursa foto, aici.

Comments

comments