Băgări de seamă, De toate

Printre mediocri

Nu-mi plac mediocrii! Absolut deloc! Și sunt atât de mulți prin preajmă!! Nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate și nu găsesc nici o scuză pentru aceia care se limitează la mai puțin decât le-ar permite potențialul. Prin mediocri, deci, nu fac referire la acei care au limitări înnăscute, ci la aceia care pot atinge excelența și se mulțumesc cu puțin.

Nu înțeleg, de unde alegerea?! Dacă e să-mi dau cu părerea, cred totuși că e vorba de raportarea la cei din jur. Și, degeaba se plâng unii și alții (mai ales elevii) de uniforme, că oamenilor exact acestea le plac. La o adică, uniforma certifică apartenența la un grup, și dacă respectivul grup e unul limitat – din diverse cauze- iată și motivul pentru mediocritate. Apare fireasca întrebare: ”eu de ce să muncesc mai mult, când x a muncit doar atât și n-a pățit nimic. Și iată al doilea reazim al mediocrului. Cam nu pățește nimic cel ce umblă cu ocaua mică… Și așa își clădesc unii viața, muncind cât de puțin se poate, rămânând în sfera amatorilor pe veci, căutând cel mai mult confort posibil și îngrijindu-se ca nu cumva să fie cineva care muncește mai puțin și are beneficii mai mari. Mediocritatea e în strânsă legătură cu lenea (ce cuvânt urât! ) și cu egoismul.

Cine are de pierdut în urma acestei situații ? Probabil că mediocrul însuși, cel mai mult! Vor exista trăiri pe care nu le va experimenta niciodată, și astfel sufletul lui va rămâne mult mai sărac. Limitările auto impuse vor ajunge să-l reprezinte și să nu le mai poată depăși. Iar apoi sărăcește pe toți cei ce intră-n contact cu el, fie în plan profesional, fie social.

Mediocritatea e-un stigmat de care nu ai cum să nu fii conștient analizându-te cu luciditate, și de asemenea e ceva care se poate depăși. Prin muncă, sinceritate și autenticitate.

Comments

comments