Şantajabil?
Citeam undeva că am uitat să spunem “nu” şi de aceea suntem şantajabili. 
Şantajiştii sunt peste tot, e-adevărat, dar motivul să fie disponibilitatea noastră de a ceda? Suntem şantajabili? De ce am fi? Eu cred că doar cei ce au ceva de ascuns pot fi şantajaţi. La o adică ce poţi licita unui om sincer?! Scopul şantajului este a obţine ceva ce în mod normal fie nu poate, fie nu merită. Şi asta se caută azi: cât mai multe foloase obţinute fără efort, cât mai multe lucruri pe spinarea altuia…. Şi pentru asta unii recurg la şantaj. Cel mai urât şantaj mi se pare însă cel emoţional. Cel mai greu de refuzat, lacrimile false sau reproşuri menite a ne îndupleca într-un fel sau altul. Sigur, ne avem fiecare punctele sensibile şi ne lăsăm uşor convinşi de una sau alta, dar şantajabili? Cred că diferenţa între a te lăsa convins şi a fi şantajat e dată atât de modul în care se pune problema cât şi de raportaea ta ca individ la obiectul discutat. Ce ţi se oferă sau ia în schimb şi ce şanse sunt ca făra această discuţie să faci lucrul solicitat. Cam aşa se discerne. Singurul mod în care pot fi şantajată e cel emoţional. Şi mă întreb, cât de şantajabilă sunt? Nu mă refer la discuţiile cu fiică-mea în care îi preţuiesc păpuşile în porţii de ciorbă, ci aşa în rest. Sunt şantajabilă? Dar cunoscuţii mei sunt? Chiar am uitat să spunem “nu” ?! Cred că e important să ne evaluăm pentru a vedea unde suntem vulnerbaili şi cedăm. Deci, şantajabil? Cum pledezi?
Deviza mea e: Honesty is the best policy. Iubesc sinceritatea si dispretuiesc falsitatea. Prin urmare, pledez nevinovata, onorata instanta!
Exact o problema care ma tot framanta: de ce nu stiu sa spun “nu” ? Intr-adevar, mama m-a invatat sa fiu amabila si saritoare si sa nu ma dau in laturi de la ajutorarea celorlati – iar disponibilitatea ei a fost o permanenta paradigma pentru mine. Anii au trecut, insa si m-am descoperit in situatia de a nu mai putea refuza pe nimeni – pentru ca eram intotdeauna gata sa ajut si oamenii ( tocmai pentru ca sunt oameni ) ajunsesera sa se foloseasca de amabilitatea mea !
Au fost situatii in care coplesita de multitudinea serviciilor pe care trebuia sa le onorez ( si doar de asta ), am fost fortata sa refuz si alte cereri … Stupoare ! Am devenit dintr-odata persona non grata ! Un singur “nu” a desfiintat toate da-urile mele de-o viata !
La nivel intelectual ( si spiritual ), am inteles mecanismul – emotional, ma mai lupt inca ! Si, da, sunt inca santajabila ( chiar daca viata si propria-mi eroare m-au invatat sa spun si “nu”) ! Pentru ca ma mai intereseaza inca, “parerea” celorlalti despre mine – si asta se poate santaja foarte bine !
Dar ce ne facem cu santajistii – dintre care cei emotionali sunt cei dintai ?
Ma gasesc in grupa celor santajati…cumpar tot ce vrea cineva sa-mi vinda, imi ofer tot timpul pe care uneori nu-l am si ma straduiesc sa maresc ziua la 48 de ore sa pot satisface cerintele.
M-am tot intrebat de motivele care ma fac sa ajung in situatii disperate cind nivelul de energie scade si lista mea de lucruri de facut ramine aproape intacta…undeva, printre lucrurile bune care le gindesc si dorintele mele de a fi de folos…mai este si o nevoie interna de a fi acceptata, iubita, adorata…sa devin poate pentru citeva secunde eroul principal. Slaba plata pentru chinurile prin care trec uneori sa duc toate angajamentele la un bun sfirsit …
Domnul Isus a iubit si pe Maria si pe Marta…dar una din ele si-a ales partea cea buna…aia care mai si statea jos cite odata…
Nu credeti ca ar fi timpul sa ne asezam cite un pic? Ce-ar fi sa ne facem loc in orarul incarcat ce il avem si pentru momente de sedere la picioarele Lui…Din 7 zile Dumnezeu ne-a daruit una sa ne odihnim…Daca Dumnezeu s-a odihnit dupa facerea lumii…ce ziceti? Noi avem mai multa energie?